Sibienii pot practica un nou sport chiar la ei în județ. „Eisstock” se joacă în premieră în România, în Sibiu, pe gheața patinoarului din parcul Sub Arini. Este un sport extrem de simplu, dar care necesită multă finețe, scopul fiind acela de la plasa propria piatră cât mai aproape de puc sau de a îndepărta piatra adversarului. Sibienii pot juca Eisstock zilnic, la patinoar, împreună cu prietenii și familia. Pista este separată de restul suprafeței pe care se patinează.
Deși în România este un sport nou, în țări precum Germania și Austria se practică încă din secolul 19. „Un sport nou, prezent pentru prima dată în Sibiu și în România, la patinoarul din Parcul Sub Arini. Vă puteți juca zilnic cu familia sau cu gașca de prieteni în timpul programului patinoarului. Distracția este garantată!”, spun reprezentanții patinoarului pe pagina de Facebook.
„Noi jucăm de doi ani acest sport la patinoar, însă anul acesta ne-am gândit să-l aducem în fața publicului. În mod normal, se poate juca în opt jucători, dar nu este obligatoriu. Cei care doresc să participe pot veni la patinoar, nu este nevoie de o programare. În prezent, nu avem Eisstock-uri pentru copii, ci doar pentru adulți, însă luăm în considerare să luăm și pentru ei. Pista este separată de patinoar și are dimensiunile standard de joc”, spune Remus Gliga, administrator Patinoar Sibiu.
Cum se joacă
Eisstock este un sport ce poate fi practicat de orice persoană, dar care necesită multă finețe. Părăsesc gheața ca învingători doar cei care sunt poziționați cu piatra cât mai aproape de țintă.
Fiecare echipă este compusă din patru jucători, fiecare având câte un Eisstock. Scopul jocului este de a plasa propriul Eisstock cât mai aproape de puc sau de a îndepărta din teren Eisstock-ul adversarului. Echipa care după o tură are cel mai bine amplasat Eisstock punctează. După șase ture, se face calculul final.
Regulile jocului sunt publicate pe pagina de Facebook a patinoarului.
Vă reamintim că programul patinoarului din Sub Arini este de luni până vineri între orele 11:00 – 21:00 și în weekend între orele 09:30-19:30(sâmbătă)/21:00(duminică). În prezent, în incinta patinoarului se poate intra doar cu certificatul verde. Este, de asemenea, permis accesul și cu prezentarea unui test covid negativ.
Golf bre, golf!