taiwan, rom

Taiwanul oferă cetățenilor sfaturi despre cum să bea și să gătească cu rom – A achiziționat peste 20.000 de sticle din Lituania, care aveau ca destinație inițială China. 

Presa de stat din Taiwan a anunțat că compania Tobacco and Liquor Corp (TTL) a cumpărat romul după ce a aflat că alcoolul ar putea primi interdicție de a intra în China, scrie BBC, preluat de Digi24.ro.

taiwanul îndeamnă populația să bea și să gătească cu rom

Aceasta în contextul în care Lituania a deschis o ambasadă de facto în Taiwan, un posibil semn că relațiile dintre ele vor deveni și mai strânse. China a răcit relațiile diplomatice cu Lituania la numai câteva zile după aceea.

Ambasada lituaniană conține denumirea „Taiwan”, în loc de „Taipei-ul Chinez”, folosită de multe țări străine pentru a evita să supere China.

Taiwan este un stat democratic autoguvernat, însă Beijingul îl privește ca parte a teritoriului său și a făcut presiuni în ultimii ani pentru a izola insula de aliații săi internaționali.

Compania TTL, deținută de stat, a spus că a fost notificată de Ministerul de Finanțe și de Reprezentanța Taiwanukui în Lituania că un transport de rom ar putea fi blocat să ajungă în China, potrivit unei relatări a presei de stat din Taiwan.

Consiliul Național pentru Dezvoltare din Taiwan a anunțat ulterior că romul „nu poate trece de vama chineză”.

Autoritatea taiwaneză i-a îndemnat pe locuitori să cumpere rom la sfârșitul lunii ianuarie, când transportul va fi pus în vânzare, și a distribuit pe rețelele sociale rețete de cocktail cu rom Dark’n’Stormy, French toast cu infuzie de rom, friptură cu rom și ciocolată caldă cu rom.

În postare, Consiliul Național pentru Dezvoltare din Taiwan mai vorbește și despre relațiile de prietenie cu Lituania. Cele două state au semnat un memorandum de cooperare și au făcut schimb de delegații comerciale.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică