„Florin Cîțu a depus un proiect privind certificatul verde care face referire exclusiv la personalul medical și care nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după ce liderul PNL a transmis că va propune în coaliție adoptarea proiectului.
„Florin Cîțu a depus la Parlament un proiect de lege care face referire exclusiv la personalul medical și care nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice. Probabil trebuie să-și revadă declarația”, spune Alexandru Rafila.
El apreciază că adoptarea certificatului Stop Covid nu este suficientă, trebuie să existe și operaționalizarea lui.
„Dacă se aprobă acum și intră în vigoare peste trei săptămâni, probabil că atunci vom fi în vârful valului și adoptarea documentului nu e suficientă. Dacă nu e posibilă operaționalizarea lui în perioada imediat următoare, o dată cu trecerea timpului efectul va scădea”, conchide ministrul Sănătății.
Florin Cîțu va propune la următoarea ședință a coaliției ca proiectul pentru certificatul verde din Parlament să fie adoptat. „Ca un compromis, certificatul verde va fi obligatoriu pentru angajații din sănătate, MAI și Apărare, nu și în mediul privat”, spun pentru MEDIAFAX surse din PNL.