Rafila despre obligativitatea măștilor de tip FFP2 - "Nu există niciun fel de impunere a folosirii unor măști scumpe"

Nu există niciun fel de impunere a folosirii unor măști scumpe, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Trebuie folosite măști medicale sau FPP2, pentru o perioadă limitată, pentru că oferă protecție mai bună.

Rafila a precizat, miercuri, că masca pe care o poartă este o mască medicală cu 3 straturi, dar cine vrea poate să folosească și alte tipuri de măști precum cele FPP2, cu nivel mai înalt de filtrare.

Practic, au fost scoase din circulație măștile textile, „foarte puțin eficiente”.

Măștile medicinale sunt accesibile și mult mai utile, declară ministrul, pentru că ele constituie o barieră eficientă în calea transmiterii.

În plus, este vorba despre o perioadă limitată de timp de utilizare a acestor măști, acolo unde există aglomerații care presupune interacțiune cu oamenii.

Întrebat despre eventualele sancțiuni pentru cei care nu poată măști medicale sau FFP2, Rafila a menționat chestiunea „bunului simț”.

Ultima oră