Peste 200 de poliţişti sibieni pe străzi, de Revelion
foto: arhivă

În perioada 31 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, peste 200 de polițiști sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Scopul tuturor acestor activităţi nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a veghea la respectarea legii şi la siguranţa tuturor cetăţenilor.

Cu toate acestea, în situaţia în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale, poliţiştii vor interveni cu fermitate şi vor dispune în fiecare caz măsurile corespunzătoare.

În activități sunt angrenați poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, de la poliţia transporturi, precum și din celelalte structuri, respectiv poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigarea criminalității economice și luptători de intervenţie rapidă.

Totodată, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Poliţiştii sibieni vor continua să acționeze zilnic, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, precum şi pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

Ultima oră