Se vor înființa centre pentru servicii medicale în mediul rural până în 2025.
Documentul a fost aprobat joi. Ministerul Sănătăţii a anunţat că a realizat, conform graficului, primul jalon din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă- componenta Sănătate.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a aprobat „Manualul centrelor comunitare integrate”, care reprezintă un jalon din PNRR. Documentul publicat în Monitorul Oficial stabileşte metodologia de înfiinţare şi avizare ale centrelor comunitare integrate, indiferent de modul de finanţare al acestora.
Documentul prevede înfiinţarea a 200 centre comunitare integrate până în anul 2025 care vor asigura servicii medicale, sociale şi educaţionale, în special pentru grupurile identificate aparţinând populaţiei vulnerabile preponderent din mediul rural.
În prezent, la nivel naţional îşi desfăşoară activitatea 1822 de asistenţi medicali comunitari şi 463 de mediatori sanitari care furnizează servicii de asistenţă medicală comunitară pentru populaţia aparţinînd grupurilor vulnerabile, precizează Ministerul Sănătăţii.