Anul 2022 vine cu vreme mai caldă decât în mod normal
foto: Facebook/Meteoplus

Anul 2022 vine cu vești bune! Vom avea o vreme mai caldă decât în mod normal.

„Mâine, valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior. Vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de caldă în sud-vest. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în nord-vest, local, în nord şi pe arii restrânse în restul teritoriului”, a precizat specialistul ANM.

Anul 2022 vine cu vreme mai caldă decât în mod normal

La munte, pe parcursul zilei de vineri, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini mari, cu precădere în masivele nordice, vor fi mixte. De asemenea, pe suprafeţe mici în nord-vestul ţării, vor exista cantităţi de apă de 10 -15 litri pe metru pătrat, iar la altitudini joase de relief din sud şi sud-est va fi ceaţă, posibil, asociată trecător cu burniţă, local, în primele ore ale zilei şi pe arii restrânse noaptea, a spus Iris Ţiţineanu.

Potrivit sursei citate, izolat se vor menţine condiţii de polei în orele dimineţii cu precădere în Moldova.

„Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 70-80 km pe oră, iar pe arii restrânse la viteze mai mici ziua şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade, iar cele minime între zero şi 7 grade”, a transmis meteorologul de serviciu.

În prima zi din 2022, vremea va continua să se încălzească, devenind cu mult mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii ianuarie.

„Cerul va fi variabil în regiunile sudice, iar în rest vor fi înnorări, temporar va ploua local în nord şi pe arii în general restrânse în rest, cu precădere în centru şi nord-est. La munte vor fi local precipitaţii cu ploaie, care vor determina în continuare topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini mari lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte în zona înaltă cu precădere a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura şi va sufla cu viteze de peste 80 – 90 km/oră. Vor fi intensificări ale vântului la cote mai reduse temporar în sud-vest, local în est şi pe arii restrânse în centru”, a mai spus Ţiţineanu.

În ceea ce priveşte Capitala, în data de 31 decembrie, cerul va avea înnorări, iar în primele ore ale zilei şi din nou în a doua parte a nopţii se va semnala ceaţă, trecător, asociată cu burniţă. Temperatura maximă va fi în creştere uşoară faţă de ziua de joi şi va fi în jurul a 5-6 grade, iar cea minimă de 2 -3 grade.

„În 1 ianuarie, la Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească, devenind cu mult mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 – 13 grade, iar minima de 3 – 4 grade, în timp ce dimineaţa va fi ceaţă”, a adăugat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică