video - ultimul concert al lui victor socaciu la sibiu - moment emoționant: ”acestea sunt ultimele lor aplauze...”

Acum la final de an, românii au mai pierdut o personalitate a culturii și muzicii naționale. Victor Socaciu este cel care a murit după ce a fost internat mai bine de o lună în spital. A lăsat însă, la fel ca alți interpreți, muzica lui, concertele și amintirile frumoase. Una dintre acestea este legată de Sibiu, când a concertat pe scena de la Sibiul de Odinioară.

În anul 2019 Victor Socaciu i-a încântat pe sibieni cu muzica lui. Pe scena din Pădurea Dumbrava, în timpul festivalului Sibiul de Odinioară, a cântat cele mai cunoscute piese ale sale. Printre ele și una dedicată personalităților din toate domeniile culturii, plecate dintre noi. În timp ce a interpretat piesa pe ecranul in spatele său au rulat poze cu chipurile acestora.

”Am scris la începutul anilor 2000 cântecul Recunoștință, despre cei care au dăruit prin harul lor ceva poporului nostru. Cu siguranță că fiecare figură pe care o veți vedea a transmis cel puțin unui mănunchi de oameni lucruri importante, emoții importante, poate idei, mesaje deosebite. Ei au rămas și vor rămâne mereu în memoria noastră și din când în când pelicula ni mai aduce aminte ca pe niște frumoși copii ai culturii naționale”, a spus Victor Socaciu în 2019.

[fvplayer id=”487″]

La finalul piesei, în aplauzele sibienilor , Victor Socaciu le-a mulțumit și a spus un lucru care acum se aplică și lui….”Acestea au fost ultimele aplauze…”

Ultima oră

Comentariul meu