Anul 2021 a însemnat și pierderi. Au plecat dintre noi sibieni, persoane publice, care au contribuit la dezvoltarea domeniilor în care au activat. Printre ei se numără politicieni, medici, actori, profesori universitari și oameni de artă. Și la nivel național dispariția mai multor personalități a lăsat goluri imense.
Una dintre cele mai șocante dispariții ale acestui an a fost cea a medicului Gabriela Eminovici, șeful secției Cardiologie din cadrul Spitalului Județean. Aceasta a murit la finalul lunii aprilie, după ce s-a infectat cu covid 19 și a dezvoltat o formă severă a bolii. S-a încercat transportul său în Germania pentru tratament, dar a murit la Spitalul din Oradea, în așteptarea unei aeronave libere.
Nicolae Nan, una dintre cele mai cunoscute figuri politice ale Sibiului a decedat tot din cauza infectării cu covid 19. A murit în spital, după câteva zile în care s-a aflat în stare gravă.
Teatrul Radu Stanca a fost în doliu în acest an, când a murit actorul Viorel Lațcu. „A trecut la cele veșnice bunul nostru coleg și prieten, Viorel Lațcu. Șef de producție al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și unul dintre oamenii care au contribuit, încă de la primele ediții, la clădirea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. A fost un om al construcției, al dialogului și al cooperării. Drum bun spre lumină!”, se arăta într-o postare pe pagina de Facebook a TNRS.
Unul dintre cei mai longevivi cântăreți de muzică folk din Sibiu, s-a stins din viață după de s-ar fi infectat cu Covid 19. Constantin Gheorghe, zis Padre, a suferit complicații în urma infectării și nu era vaccinat.
Petre Sbârcea, fostul dirijor care a condus orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu în primul turneu internațional, acum 40 de ani, a decedat la finalul lunii octombrie. Discipol al lui Sergiu Celibidache și Antonin Ciolan, Petre Sbârcea a fost director și dirijor principal al Filarmonicii de Stat Sibiu în anii 1976-1990, apoi dirijor principal până în 2012, dar și cel mai longeviv director al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, timp de 9 ani, dirijor titular al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, invitat permanent al unor orchestre din Germania, Ungaria, Italia, Austria, Franța, Belgia, Olanda, Rusia etc., profesor universitar la Academia de Muzică Cluj.
Petre Sbârcea a fost cel care a dirijat Filarmonica sibiană la primul turneu, susținut în 1981, în Corsica, cu ocazia inaugurării Operei din Bastia. Distins cu Ordinul Cultural al României și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, maestrul Sbârcea a primit în 2009 și titlul de cetățean de onoare al orașului Sibiu, însoțit de o diplomă, o medalie aniversară și cheia orașului.
Eugen Rotărescu, fost șef al IPJ între 19970 2000 a murit la vârsta de 72 de ani. Eugen Rotărescu s-a implicat în viața politică după retragerea din activitate. A fost președinte al PRM Sibiu și vicepreședinte național al PRU.
Robert Blaj, unul din cei mai longevivi directori sibieni, care s-a aflat în fruntea Direcției Silvice, a fost răpus de boală la doar 62 de ani. Robert Blaj a fost membru al forumului Democrat al Germanilor. A fost profesor la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului și membru al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu.
Doina Petică- Roman, unul dintre profesorii Facultății de Drept din Sibiu, a decedat anul acesta. Doamna Profesor a fost printre cei care au așezat fundamentele Facultății de Drept din Sibiu și au reașezat instituția pe baze noi după 1989. A predat Dreptul finanțelor publice și Dreptul transporturilor. A fost Prodecan al Facultății de Drept din Sibiu și Prorector al Universității Lucian Blaga din Sibiu.
Dreptul sibian l-a pierdut anul acesta și pe Ioan Santai, fost decan al Facultății. A fost Decan al Facultății de Drept din Sibiu între anii 1992 și 2000, într-o perioadă de transformări și reașezare a instituției. A îndeplinit și alte funcții de conducere la Facultatea din Sibiu dar și la alte Facultăți și instituții din țară.
Conf.univ.dr. Mihai Augustin Racovițan, unul dintre cei mai apreciați profesori ai specializării Istorie, se află și el printre profesorii sibieni care au decedat anul acesta. Activitatea de predare în cadrul învățământului superior a început-o în anul 1991, la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, unde a deținut postul de lector pentru disciplina Istoria artei militare a românilor, tot aici ocupând între 1995-1998 funcția de muzeograf. În perioada 1998-2008, Mihai Racovițan a fost conferențiar în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la Facultatea de Istorie și Patrimoniu Nicolae Lupu de atunci, predând discipline din sfera perioadei moderne a românilor și universală.
Salvamont Sibiu a suferit și el o pierdere în acest an. Nelu Constantinescu a activat în salvarea montană în perioada 1968 – 1985 și a avut, de asemenea, și o bogată activitate publicistică, printre care se numără „Traversarea Crestelor Făgărașului”, „Circuitul Munților Cibin, Lotru și Sebeș” și numeroase hărți turistice.
Gheorghe Udeanu, fost prorector al Academiei forțelor Terestre a trecut în neființă în 2021. Col. (rz.) prof. univ. dr. Gheorghe Udeanu a absolvit Școala militară de ofițeri activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în anul 1977, iar pe parcursul evoluției în carieră și-a intersectat destinul cu cel al instituției noastre de două ori. Prima dată, începând cu anul 1979, timp de cinci ani, în calitate de comandant de pluton și de companie elevi, iar cea de-a doua oară, începând cu anul 2008, când, pentru un an de zile a condus destinele academiei, în calitate de comandant. După trecerea în rezervă, în perioada 2009-2019, a continuat să ne fie alături în calitate de profesor universitar, îndeplinind, pentru o perioadă, și funcția de prorector și locțiitor al comandantului pentru probleme de învățământ.
Și la nivel național, anul acesta ne-au părăsit nume mari: Ivan Patzaichin, scriitoarea Ileana Vulpescu, interpreții Petrică Mâțu Stoian, Benone Sinulescu, Cornelia Catanga și Gabi Luncă, Nelu Ploieșteanu și Victor Socaciu.
Și după publicarea articolului,
IORDAN NICOLA personalitate a Sibiului.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!