Polițiștii sibieni au continuat acțiunile de prevenire pentru identificarea persoanelor care comercializează petarde și artificii. Doi bărbați din Rășinari și Poplaca s-au ales cu dosare penale.
“În cursul zilei de 22 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Sibiu au continuat acțiunile de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează cu precădere deținerea, comercializarea și folosirea articolelor pirotehnice”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Astfel, polițiștii au depistat doi bărbați, unul în vârstă de 20 de ani, din Poplaca și unul în vârstă de 42 de ani, din Rășinari, la ale căror domicilii au fost identificate mai multe articole pirotehnice din categoria F2 și F3, interzise la deținere persoanelor fizice neautorizate, valoarea totală a articolelor confiscate fiind de 1.900 de lei.
În ambele cazuri au fost deschise dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.
Cercetările continuă la nivelul S.A.E.S.P. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.