psd, usr și fdgr s-au aliat la consiliul județean - au votat împotriva unui proiect de care cîmpean ține cu dinții

Reducerea numărului de reprezentanți ai Consiliului Județean în AGA a Drumuri și Poduri SA a creat controverse încă de la început. Consilierul județean Gabriel Tischer de la FDGR, unul din reprezentanți, a demisionat din funcția de membru AGA Drumuri și Poduri ca mod de a protesta. Proiectul de hotărâre pentru numirea în locul său a lui Gheorghe Sterp Vingărzan (PNL) a fost retras de pe ordinea de zi  a ultimei ședințe a CJ, iar acum repus pe masă pentru vot. Daniela Cîmpean a avut însă o surpriză: USR, FDGR și PSD s-au aliat și au votat împotrivă.

Cel care ”a dat tonul„ a fost consilierul județean Adrian Echert. ”Văd că proiectul a fost readus în discuție fără prea multe modificări. Noi vom vota împotrivă, pentru că nu suntem de acord, așa cum am spus și data trecută, cu reducerea numărului de reprezentanți. Cerem să rămână tot doi reprezentanți, indiferent de la ce grupuri politice. Domul Sterp este membru în multe comisii și nu știu dacă va putea să ne reprezinte, și oricum e mai bine să fie mai multe opinii”.

psd, usr și fdgr s-au aliat la consiliul județean - au votat împotriva unui proiect de care cîmpean ține cu dinții

CITIȚI ȘI: Adrian Echert de la USR, acuzații la adresa PNL Sibiu – ”Opoziția țipă, puterea tot face ce vrea”

Daniela Cîmpean a replicat că la ședința trecută proiectul a fost retras pentru a se lămuri niște chestiuni de ordin juridic și nicidecum pentru a i se modifica forma. În completarea celor spune de președintele CJ, șefa Serviciului Juridic al instituției a citit legea care reglementează modalitatea de desemnare a reprezentanților în instituțiile de stat. Pe scurt, legea oferă o indicație și nu o obligativitate asupra desemnării unui singur reprezentant, lăsând posibilitatea numirii a două persoane.

De această prevedere s-a legat consilierul județean de la PSD, Laura Barac. ”Legea ne permite să avem doi reprezentanți. Și acum a fost până acum, iar legea nu s-a schimbat, se poate și de acum încolo același lucru. Ori, dacă nu, înseamnă că până acum, cu doi reprezentanți am fost în ilegalitate”.

Daniela Cîmpean continuă polemica cu argumente pentru proiectul de hotărâre pe care îl susține: ”Având în vedere că dacă sunt două persoane pot apărea divergențe de opinie, se poate ajunge în situația în care suntem acum. Voi propune spre aprobare proiectul în forma în care este acum”

”Nu mi se pare un argument destul de puternic acesta, dar decizia este a dumneavoastră, PSD va vota împotrivă”, a anunțat Laura Barac.

Intervenția a fost din nou susținută de Adrian Echert: ”Tocmai divergența de opinie și părerile diferite sunt în regulă, nu e un lucru negativ ca un reprezentant să aibă o direcția și unul alta, atâta timp cât sunt argumentate. Intervenția noastră este pe oportunitate, nu pe legalitate”, a spus consilierul USR.

Gabriel Tischer, consilier FDGR, cel care a demisionat din AGA Drumuri și Poduri, tocmai ca formă de protest, a intervenit: ”La fel vedem și noi lucrurile, mai ales că discutăm de o poziție nerenumerată. Nu înțelegem argumentele pentru care doriți să reduceți numărul reprezentanților. Reiterez solicitarea de a rămâne două persoane și a da posibilitatea și altor formațiuni să numească reprezentanți în AGA Drumuri și Poduri”

Replica de încheiere a Danielei Cîmpean, înainte de a supune la vot proiectul așa cum a revenit pe masa consilierilor pentru a doua oară, a fost tăioasă: ”Domnule Tischer ați avut posibilitatea, trebuia să rămâneți acolo”

Chiar și cu aceste piedici, proiectul de hotărâre a fost adoptat până la urmă cu 19 voturi pentru, 13 împotrivă și o abținere.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică