Fomularul de localizare - Cei care nu îl completează, vor primi amenda acasă

Lucian Bode, Ministrul de Interne, a declarat că cei care nu completează formularul de localizare vor primi amenda acasă, prin poștă.

„Noi avem aici o ordonanţă de urgenţă, nu este nevoie de norme de aplicare a ordonanţei de urgenţă, lucrurile sunt foarte clare în ce priveşte cele patru variante. În 24 de ore de la momentul în care ai intrat la frontieră şi ai declarat că nu ai PLF, Direcţia de sănătate publică judeţeană, care primeşte toate informaţiile din frontieră, are acest drept de a sancţiona cu amendă contravenţională de la 2.000 la 3.000 de lei pe cel care nu completează actul”, a declarat Lucian Bode marți, potrivt Agerpres.

Fomularul de localizare - Cei care nu îl completează, vor primi amenda acasă

El a precizat că la început a fost destul de îngrijorător procentul celor care soseau la frontieră şi nu aveau formularul completat – 76% în primele ore.

„După care, astăzi vorbim de aproximativ 60% din cetăţenii care sosesc în frontieră şi nu completează PLF. Vom vedea imediat câţi din cei 60% despre care vorbesc îl completează în următoarele 24 de ore. Foarte mulţi cetăţeni care au tranzitat frontiera pe sensul de intrare s-au grăbit să ajungă în România înainte de 20 decembrie”, a adăugat Bode.

Odată cu intrarea în vigoare a PLF, a menţionat ministrul de Interne, „care nu face decât să simplifice aceste proceduri”, a scăzut de trei ori numărul persoanelor care vin la frontieră, iar timpii de aşteptare au scăzut.

Formularul digital pentru intrarea în România – PLF – a fost introdus începând de luni.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică