Ai iarnă de iarnă același coșmar? Rămâi cu mașina în mijlocul pustietății? Iată ce trebuie să faci!

Fiindcă iarna își face deja simțită prezența, cu siguranță ai început să faci toate pregătirile necesare pentru a trece cu bine peste iarna aceasta: cauți în dressing cele mai groase haine, te asiguri că locuința ta este suficient de călduroasă și ai grijă ca cei dragi și animalele de companie să se afle în siguranță și să fie cu toții protejați de gerul aspru al iernii. Însă, nu uita că și mașina ta are nevoie de câteva pregătiri pentru a face față tuturor condițiilor din următoarele luni, indiferent dacă vom avea parte de o iarnă blândă sau una geroasă. Astfel, din articolul următor, vei afla câteva sfaturi esențiale privind echiparea mașinii cu cele mai importante accesorii special concepute pentru cele mai friguroase luni din calendar!

Pregătirea mașinii: sfaturi esențiale

  • Montează cauciucuri de iarnă

Odată ce temperatura scade sub șapte grade, iar pe drumuri se formează straturi de zăpadă, polei și gheață, este necesar să ai mașina echipată cu cele mai potrivite cauciucuri de iarnă pentru a face față pericolelor cauzate de vremea rea. De asemenea, legislația în vigoare prevede importanța acestor cauciucuri și riști să fii amendat dacă mașina ta încă merge folosind cauciucuri de vară, deși temperatura a scăzut, iar drumurile prezintă umezeală. Pentru a evita toate neplăcerile, echipează mașina în mod corespunzător, montând cauciucurile potrivite!

De exemplu, de la Anvelope-oferte.ro poți opta pentru o gamă variată de cauciucuri de iarnă la prețuri avantajoase. Trebuie doar să alegi dimensiunea potrivită, iar după montaj, este recomandat să verifici și presiunea din pneuri, pentru că mașina ar putea consuma o cantitate mai mare de carburant, dacă roțile nu sunt suficient de umflate. Astfel, eviți amenzile, iar în același timp îți protejezi și sănătatea, fiindcă vei conduce o mașină cu roți care fac față drumurilor afectate de polei și de zăpadă!

  • Ține la îndemână accesoriile necesare pentru iarnă

Pe lângă montarea roților de iarnă, ai nevoie de câteva obiecte esențiale, pe care să le ții în mașină pe durata lunilor friguroase. Chiar dacă mașina rămâne blocată în zăpadă, geamurile îngheață după ce a rămas parcată mai mult timp, ori apare altă situație neprevăzută, un set de accesorii te va ajuta să faci față provocărilor.

De exemplu, nu uita să ai în mașină o roată de rezervă, o lopată pentru deszăpezire, cabluri de pornire dacă bateria se descarcă, dar și haine groase și o baterie externă de telefon, în cazul în care rămâi blocat și trebuie să aștepți mai mult timp până când vei deszăpezi mașina ori o echipă de intervenție te va ajuta să tractezi mașina.

De asemenea, nu uita să ai mereu o soluție de dezghețare, o racletă, o perie și o pereche de mănuși ca să dezgheți și să dezaburești geamurile mașinii, ori de câte ori este necesar. Nu uita: nu folosi niciodată apă fierbinte, altminteri este posibil ca geamurile să se spargă. Însă, dacă ai aceste accesorii în portbagaj, te vei simți mai protejat chiar și atunci când vei conduce pentru mai multe ore pe drumurile afectate de iarnă!

  • Realizează toate verificările necesare

Dacă accesoriile și cauciucurile sunt detalii mai ușor de observat atunci când pregătești mașina pentru iarnă, nu înseamnă că echiparea mașinii se oprește aici! Este recomandat să realizezi toate verificările legate de funcționarea optimă a mașinii pentru a te asigura că nu te vei trezi cu o problemă majoră în plin viscol!

În acest sens, nu uita să verifici lichidul de răcire ca să nu înghețe la temperaturi scăzute, să soliciți inspecția sistemului de frânare, să verifici dacă bornele bateriei sunt curățate iar lichidul electrolitic are nivelul optim de concentrație, să te asiguri că ștergătoarele funcționează perfect și să introduci lichid de parbriz pentru  iarnă. Acest control amănunțit îți oferă un grad sporit de siguranță, deoarece știi că ai pregătit mașina până în cele mai mici detalii!

În concluzie, dacă vei urma aceste sfaturi privind pregătirea mașinii tale pentru anotimpul geros, îți vei proteja sănătatea de fiecare dată când vei porni la drum pe drumurile înzăpezite. Nu rămâne decât să te concentrezi cu mare atenție la drum, să reduci viteza și să păstrezi o distanță necesară privind mașina din fața ta: astfel vei putea evita foarte multe dintre accidentele care pot apărea din cauza derapărilor!

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică