Marile magazine din Sibiu, amendate cu 17.000 lei de ISU - Printre ele Kaufland, Lidl și Auchan
foto: arhivă

ISU Sibiu a desfășurat o serie de controale pe linia respectării măsurilor de prevenire și apărare împotriva incendiilor premergător Sărbătorilor de Iarnă. Vizate au fost supermarketurile și magazinele din Sibiu, acolo unde au fost aplicate sancțiuni de 17.000 de lei.

„Premergător Sărbătorilor de Iarnă, în scopul asigurării unui climat de siguranță și protecție împotriva incendiilor pentru cetățenii sibieni, cadrele Inspecţiei de Prevenire au desfășurat activități de îndrumare, control și informare preventivă în spaţii cu aflux mare de persoane (supermarket-uri, magazine) și unități de alimentație publică de pe raza județului Sibiu, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol ori a potenţialelor cauze de incendiu, precum și pentru respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Zece controale au fost efectuate în perioada 1 decembrie-17 decembrie 2021, în care au fost constatate 48 de nereguli dintre care 3 nereguli au fost soluționate pe timpul desfășurării verificărilor, 20 de nereguli au fost sancționate cu avertismente, iar alte 7 nereguli au fost sancționate cu amenzi în valoare de 17.000 de lei. Printre magazinele amendate se numără Lidl, Kaufland, Auchan, și Deichmann. La Dedeman s-a aplicat doar un avertisment.

În scopul prevenirii unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru ” al judeţului Sibiu vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele recomandări:
Înainte de a părăsi spaţiul comercial, biroul sau locuinţa verificaţi instalaţia electrică, instalaţia de alimentare cu gaze şi mijloacele de încălzire, asigurându-vă că:
  • nu aţi uitat mijloace de încălzire electrice sau alţi consumatori electrici sub tensiune;
  • aţi oprit alimentarea cu gaze a sobelor sau a aparatelor de gătit;
  • aţi stins focul în sobele alimentate cu combustibil solid.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică