Consilier USR, despre creșterea costurilor la stadionul municipal cu 9 milioane de euro - ”Primăria e lipsită de viziune”

Ionuț Ghișe, consilier local din partea USR, a așteptat aproape două luni un răspuns din partea primarului Sibiului la întrebările sale legat de demolarea tribunei oficiale a stadionului după ce fuseseră investiți acolo peste un milion de euro. Răspunsurile nu l-au mulțumit pe USR-ist, care s-a arătat nemulțumit și de lipsa de viziune a primăriei în ceea ce privește problema stadionului și gestionarea banilor publici în această direcție.

Ionuț Ghișe întrebase primarul Sibiului cine se face vinovat de faptul că tribuna oficială a stadionului a fost parțial demolată după ce acolo s-au investit peste un milion de euro în modernizare și dacă municipalitatea va face demersuri pentru recuperarea banilor. După ce a așteptat aproape două luni, acesta a anunțat în cadrul ședinței de Consiliu Local că a primit răspunsurile: ”Concluziile ar fi că nimeni nu e vinovat și responsabil, că nu suntem în situația cheltuirii ilegale căci s-au aplicat normative care s-au schimbat între timp. Așa că nu se are în vedere recuperarea vreunei sume, nu există prejudiciu sau faptă ilicită, s-a acționat pentru protejarea integrității și siguranței persoanelor”, a spus Ionuț Ghișe.

Consilierul local s-a avântat apoi în declarații cel puțin acide la adresa Primăriei Sibiu și a felului în care gestionează banii pentru construcția stadionului. ”Se văd amatorismul și lipsa de viziune clară la modul cum a fost gândită și tratată modernizarea stadionului, bâlbele au dus la situația în care stadionul este un sac fără fund. Suntem puși în situația faptului împlinit în care vom vota un buget mai mare cu 9 milioane de euro. USR va vota acest proiect, dar atrag atenția asupra unei mențiuni din proiect- aceea că la final costul lucrărilor va fi din nou mai mare. În comisia de buget am cerut o estimare a impactului bugetar și ni s-a spus între 800.000 și 2 milioane  de euro. No credem însă că suma va fi cu mult mai mare și este din bugetul local și nu de la compania de Investiții, care a finanțat toate stadioanele”, a spus Ionuț Ghișe.

Ultima oră