Partidul AUR protestează împotriva certificatului verde – Au afișat un banner imens pe scria „Libertate fără certificate” chiar în ședința Camerei Deputaților.
„În dezbaterile parlamentare deputații nu desfășoară pancarde sau bannere. Se pare că pentru dvs. regulamentul nu contează”, a spus președintele de ședință, Daniel Suciu.
Președintele de ședință i-a spus deputatului AUR că proiectul de lege nu va fi supus dezbaterii și votului, deoarece lipsește raportul comisiilor de specialitate.
„În Regulament noi nu voiam pe ordinea de zi 545 și nu vrem nici asumarea răspunderii pe niciun fel de certificat. Mesajul nostru e clar – 545 trebuie respins. Proiectul dlui Cîțu să fie respins. Stăm cât se poate de liniștiți, dar trebuia să respingem 545”, a spus copreședintele AUR George Simion.
Ședința a fost bruiată, în anumite momente, de senatoarea Diana Șoșoacă, prezentă la ședința Camerei Deputaților.
Propunerea legislativă, inițiată de 11 senatori și deputați, printre care fostul premier Florin Cîțu și vicepremeierul Kelemen Hunor, privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private, respectiv pentru introducerea certificatului verde, a fost respins în Senat pe 27 octombrie.