Excedentul bugetar folosit de Primăria Sibiu pentru a astupa ”găurile” din 2022

De foarte multe ori aprobarea bugetului național întârzie, iar ca urmare nici bugetele locale nu pot fi votate în prima lună din an. Se creează astfel goluri de casă în administrarea Sibiului. Pentru a evita acest lucru în anul 2022, primarul Astrid Fodor propune ca excedentul bugetar de la finalul lui 2021 să fie folosit pentru a acoperi aceste „găuri” dacă el vor apărea.

Propunerea, care va fi votată de consilierii locali în ședința din luna decembrie, spune că limita care poate fi folosită din excedentul bugetar este de 150.000.000 de lei.

Legea finanțelor publice permite ca excedentul anual al bugetelor locale, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni: de funcţionare şi de dezvoltare, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:
a) ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare
b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul curent în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);
c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare și dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar

Ultima oră

Comentariul meu

Publică