20% dintre utilizatorii Revolut din România care au răspuns la un studiu derulat de aplicația financiară au spus că de sărbători își doresc să primească în dar o experiență alături de persoanele apropiate sau un cadou din „lista de dorințe”.
Anul trecut, în primele două săptămâni ale lunii cadourilor, utilizatorii Revolut din România au cheltuit aproximativ 13 milioane EUR la shopping. În perioada 1-15 decembrie 2021, un utilizator Revolut a făcut cumpărături de 84 EUR, în medie, o valoare cu 13,4% mai mare față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului 2020. De asemenea, valoarea medie/ tranzacție a crescut de la 32 EUR la 35 EUR. În timp același timp, achizițiile efectuate direct din magazine au progresat sensibil în raport cu cele realizate online. Astfel, 6 din 10 tranzacții au fost efectuate direct în magazin, în prima jumătate a lunii decembrie 2021, față de 5 din 10, anul trecut.
În privința alegerii cadourilor de sărbători, 64% dintre români au declarat că se ghidează după gusturile și preferințele persoanelor cărora le vor oferi darurile, în timp ce doar 11% îi întreabă pe destinatari ce și-ar dori să primească.
Procentele sunt apropiate de cele înregistrate în Italia (68 % și, respectiv, 11%) sau în Spania (66% și, respectiv, 11%). În schimb, lituanienii și norvegienii preferă să ofere daruri pe măsura așteptărilor celor apropiați, astfel că 28% dintre respondenții din Lituania și, respectiv, 27% din Norvegia au optat pentru varianta în care este consultată persoana pentru care se cumpără cadoul.
Românii intenționează să cumpere cele mai scumpe cadouri pentru partenerul de viață (39%), părinți (23%) și copii (22%). În privința reținerilor pe care le-ar putea avea față de gestul de a oferi un cadou, cei mai mulți menționează temerea ca nu cumva persoana căreia i-a fost oferit cadoul să fie dezamăgită de ceea ce a primit (37%) sau să nu folosească obiectele primite și acestea să fie irosite (21%).
Cei mai mulți români – 37% – declară că nu fac economii pentru a avea bugetul necesar achiziționării cadourilor. Cu toate acestea, 17% spun că, dacă ar fi nevoiți să obțină fonduri mai mari pentru cadouri, ar lua în calcul să folosească funcționalitățile din aplicația Revolut, în timp ce 16% dintre respondenți spun că o posibilă sursă ar putea fi limitarea cheltuielilor în magazine, restaurante sau cafenele. Italienii, la fel ca polonezii și americanii, folosesc cel mai mult tehnologia în acest scop.
Cum pe parcursul anului 2021 restricțiile au limitat mult accesul consumatorilor la serviciile de ospitalitate și restaurație, italienii sunt cei care au înregistrat cele mai multe răspunsuri (22%) cu privire la economisirea de fonduri pentru daruri din banii economisiți ca urmare a eliminării ieșirilor în oraș.
În privința cadourilor preferate de respondenți, două categorii împart primul loc între preferințe: experiențele alături de cei dragi – o vacanță, o vizită într-un loc special, un concert – (20%) și darurile pe care și le-au pus pe lista de dorințe (20%). Pe al treilea loc se află tot experiențele, dar care implică doar propria participare, nu și prezența apropiaților (18%). Tot în zona soluțiilor practice se află și a patra opțiune de cadou – un obiect necesar în casă, pe care, mai devreme sau mai târziu, tot ar trebui să îl cumpere (15%).
În privința obiectelor de lux, doar 7% dintre români le menționează ca fiind unul dintre cadourile preferate, un procent apropiat de cele înregistrate în Italia și Spania (8%). Irlandezii și lituanienii înregistrează cele mai mari procente pentru această categorie de cadouri, cu 15% și, respectiv, 13%.
Cei mai mulți români (40%) spun că vor petrece acasă Revelionul, alături de familie și prieteni, iar următoarea opțiune de a trece în noul an este o călătorie cu familia sau prietenii (21%). Utilizatorii Revolut din România și-au pregătit și câteva obiective pentru anul 2022. Printre acestea, pe primele poziții se află: să își gestioneze mai bine resursele financiare (50%), să învețe ceva nou (36%), să petreacă mai mult timp cu cei dragi (33%). 31% și-ar dori să practice activități care să îi ajute să fie mai echilibrați emoțional, 22% să meargă la sală, 19% să își schimbe locuința (chirie sau achiziție), iar 17% vor să își găsească un nou job.
Există, totuși, și utilizatori care spun că nu își setează obiective pentru anul nou. Doar 8% dintre respondenții din România au recunoscut că nu își stabilesc astfel de ținte, fiind unul dintre cele mai mici procente remarcate la acest capitol, printre utilizatorii Revolut, alături de italieni (4%) și spanioli (6%).