ANPC: Atenție ce cozonaci achiziționați de sărbători din comerț

ANPC atenționează: Aveți grijă ce cozonaci achiziționați din comerț de sărbători.

Dacă în trecut se punea un accent pe preparearea cozonacului acasă, acum oamenii apelează tot mai mult la patiserii.

ANPC: Atenție ce cozonaci achiziționați de sărbători din comerț

Președintele Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorilor, Mihai Culeafă, atrage atenția, într-un comunicat de presă, asupra faptului că, analizând etichetele mai multor cozonaci din comerț, se constată existența unor E-uri care ar trebui să îngrijoreze consumatorul și să îl determine să nu acorde încredere produsului doar pe baza ambalajului sau aspectului.

Printre substanțele regăsite se numără și tartazina (E102), coloranții articiali, precum E122, E123 sau E127, care au efecte dăunătoare și care ar trebui să alarmeze consumatorul cu privire la produsele care le conțin.

Mihai Culeafă atrage atenția și asupra lipsei etichetei, sfătuind oamenii ca, mai ales în această perioadă în care târgurile cu specific își deschid porțile, să privească eticheta ca pe un criteriu principal de selecție a produselor, nicidecum ca pe o informație facultativă.

„În acest sens, consumatorului îi revine responsabilitatea de a-și alege alimentele în funcție de ingredientele, dar și de indicațiile de pe etichetă, și anume data valabilității produsului, valoarea nutrițională, condițiile de păstrare, prezența alergenilor, procentajul unor ingrediente etc. De asemenea, starea sau aspectul ambalajului sau a spațiului de depozitare pot reflecta calitatea produsului”, arată Mihai Culeafă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică