Se demolează Lidl-ul din Terezian - Consiliul Local Votează PUD-ul noului magazin pe două nivele

Lidl-ul vechi de pe strada Rusciorului se va demola în curând, iar în locul lui se va construi un magazin nou, dar cu etaj. Consilierii locali vor discuta și vota în ședința din luna decembrie Planul Urbanistic de Detaliu. Un inconvenient al noului plan este reducerea numărului locurilor de parcare.

În continuare, accesul se va face din strada Rusciorului. Funcţiunea principală a investiţiei, cea comercială prevede necesarul de parcaje ca fiind 56 locuri de parcare, din care 5 la exterior şi 51 la parter. Acum magazinul oferă 68 de locuri de parcare.

După etajare, magazinul va avea o suprafață construită de 2.378 de metri pătrați, față de 1695 cât este în prezent.

Din totalul parcelei de 4380 metri pătrați, 880 de metri pătrați vor fi destinați spațiului verde. Parcajele la sol vor fi plantate cu un arbore la fiecare patru locuri de parcare.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu