modernizarea “municipalului” mai scumpă cu peste 43 de milioane lei - primăria cheltuie bani în plus la construirea stadionului

Stadionul Municipal îi costă din ce în ce mai mult pe sibieni. După scandalul tribunei oficiale demolate, acum cresc și costurile de construcție din cauza reglementărilor UEFA și al modificărilor de soluții tehnice. diferența de preț față de calculele inițiale din anul 2019 ajung la aproape 9 milioane de euro.

[fvplayer id=”422″]

Acum trei ani fondurile necesare construcției efective a stadionului au fost calculate la 130.255. 787 de lei. Acum, după mai multe modificări, consilierii locali vor vota în ședința din luna decembrie majorarea valorii până la 173.981.350,78, ceea ce înseamnă o diferență de 43.725.563 de lei, adică 8.923.584 de euro.

Exorbitanta sumă în plus are patru mari argumente:

1– Reconstruirea aproape în totalitate a tribunei oficiale, asta după ce fusese modernizată cu 2 milioane de euro. Detalii găsiți AICI 

2– Regulile UEFA pentru ca stadionul să poată fi încadrat în categoria IV. Pentru asta a fost nevoie de

• Separarea fluxurilor de circulaţie pentru media şi jucători
• Asigurarea unei zone mixte pentru organizarea interviurilor
• Reconfigurarea zonei sălii pentru organizarea con ferinţ or de presă
• Asigurarea unei zone suplimentare pentru tribuna presei şi comentatori
• Reorganizarea acceselor autocarelor (resistematizarea str. O Goga în faţa Stadionului)

3– Modificări de soluții tehnice conform solicitărilor ISU, Apele Române și a deţinătorilor de utilităţi
publice. Mai exact, este nevoie de stații de pompare, instalații de tip drencer (perdea de apă), sistem de detectare și avertizare la incendiu, precum şi instalaţii automate de stingere incendiu la parterul Peluzei N (parcare). Este nevoie și de relocarea rețelei de medie tensiune și devierea traseului de iluminat stradal de pe Nicolae Olahus, dar și a rețelei de apă și canalizare din jurul stadionului.

4– Optimizări aduse proiectului cu impact general asupra functionalității întregului obiectiv- Vor fi amenajate 54 de locuri de parcare în plus în zona peluzei nord, numărul acestora va crește de la 146 la 200. Circulaţiile auto au fost separate total de cele pietonale, de acces în stadion. Accesul pentru autovehicule în parcarea Peluzei Nord se face din strada Nicolaus Olahus. Accesul spectatorilor la locurile din Peluza Nord se face direct la etajul 1, unde sunt şi intrările prevăzute cu turnicheţi.

Tot la acest capitol se va realiza un proiect de Building Management, pentru digitalizarea întregului amplasament. Iluminatul arhitectural va fi și el inclus în acest proiect.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu