Medieșeni reținuți după ce au furat o mașină și au abandonat-o în Ighișu Nou
Foto Arhiva

Doi tineri din Mediaș în vârstă de 16, respectiv 19 ani, au fost reținuți de polițiști fiind cercetați pentru furt și conducere fără permis. Mai exact, aceștia au intrat în curtea unui imobil din Ighișu Nou, de unde au sustras lemne, o rangă, un topor și o mașină pe care au abandonat-o.

„La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut doi medieșeni în vârstă de 16, respectiv 19 ani, cercetați într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, furt calificat, respectiv conducere fără permis”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, cei doi tineri sunt bănuiți că, în noaptea de 12 spre 13 decembrie, ar fi pătruns în curtea și anexele unui imobil din localitatea Ighișu Nou, de unde ar fi sustras un autoturism, lemne, o rangă și un topor. Autoturismul a fost abandonat la o distanță de câțiva zeci de metri de imobil.

În cursul zilei de 14 decembrie, față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică