iasi studenti
Sursa Foto - Ziarul de Iași

Polițiștii au emis un mandat de arestare internațională pentru principalul suspect de la tragedia din Iași. Un cetățean marocan este căutat internațional.

Magistrații Tribunalului Iași au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, astfel că au dispus arestarea preventivă în lipsă faţă de inculpatul Ahmed Sami El Bourkadi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

El este principalul suspect al dublei crime: Jiynah Youssef, cetățean marocan, şi a iubitei lui, Ioana-Vanesa Burlacu.

Instanța a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă față de Ahmed Sami El Bourkadi, care, potrivit unor surse, ar fi, de asemenea, student la UMF Iași, la fel ca și victimele sale.

Numele suspectului și fotografia au fost postate pe site-ul Poliției Române, la persoanele urmărite internațional. Acesta are părinții din Maroc, dar s-a născut în Canada și are pașaport canadian.

Potrivit medicului șef UPU SMURD, Diana Cimpoeșu, Ahmed Sami El Bourkadi a fost la Spitalul Sf. Spiridon din Iași în data de 9 decembrie, după ce ar fi comis crimele, pentru că avea și el o plagă tăiată la mâna dreaptă. A primit tratatament în urgență și la chirurgie plastică, apoi a plecat acasă cu recomandări.

„În cursul zilei de sâmbătă s-au efectuat necropsiile celor doi tineri. Vorbim de două cazuri de agresiune. Persoana de sex feminin prezenta 33 de plăgi înțepat-tăiate, iar persoana de sex masculin prezenta 17 plăgi înțepat-tăiate, cu atingerea organelor vitale. Examenele de laborator vor confirma ceea ce medicii legiști au constatat necroptic. Nu s-a identificat prezența alcoolului, cel puțin la persoana de sex feminin, și nici testele preliminare pentru droguri nu au ieșit pozitive. Deci toate au fost negative. Plăgile aveau dispoziție pentru afectarea organelor vitale și dispunerea lor părea aproape identice. Deci crimele păreau la fel”, a spus directorul IML Iași, Diana Bulgariu.

Potrivit acesteia, cei doi tineri studenți ar fi încercat să se apere, ținând cont de rănile suferite.

Bulgariu a spus că nu există urme de incendiere a celor două cadavre, însă studentul avea pe spate urme ce ar fi putut duce, la examinarea la fața locului la o posibilă incendiere, dar acest lucru nu a fost constatat și în urma necropsiei.

„Moartea este violentă, consecutiv multiplelor plăgi înțepat-tăiate, cu secționare de vase”, a mai spus medicul șef al IMP Iași.

Ioana Vanesa Burlacu și iubitul ei din Maroc, Youssef Ajniyah, ambii studenți la UMF Iași au fost înjunghiați de mai multe ori, în vila în care locuiau, iar principalul suspect este Ahmed Sami El Bourkadi, un cunoscut al celor doi, fiindu-le coleg la facultate. Deocamdată nu se cunoaște motivul celor două crime, fiind luate în considerare mai multe ipoteze, între care conflictul spontan sau o posibilă răzbunare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică