Jumbo amână construcția magazinului din Sibiu - Retailerul grec invocă anumite probleme

Sibienii care sperau să meargă la cumpărături în viitorul cel mai apropiat, la magazinul de jucării și decorațiuni al celor de la Jumbo, vor trebui să amâne aceste planuri. Retailerul grec a pus pe ”pauză” deocamdată începerea lucrărilor la viitorul magazin situat la ieșirea din Sibiu, către Mediaș (DETALII AICI).

Prima jumătate a acestui an a adus rezultate financiare mai bune decât în 2020 pentru retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo, care se ocupă de achiziția de terenuri pentru noi magazine în Sibiu și Iași, dar este nevoit să amâne inaugurările din cauza pandemiei și a problemelor din lanțul de aprovizionare, anunță retail.ro.

CITEȘTE ȘI: Jumbo a ales locația magazinului de la Sibiu – Se deschide până în 2022 

În prima jumătate de an, Jumbo România a raportat vânzări nete în valoare de 72,4 milioane de euro, în creștere față de anul trecut, când a raportat vânzări de 53,7 milioane de euro și un profit brut de 36,7 milioane de euro, cu 10 milioane de lei mai mult ca anul anterior, potrivit raportului financiar publicat de companie.

CITIȚI ȘI: VIDEO FOTO S-a deschis cel mai nou Mall al Sibiului – Sute de oameni, la inaugurarea Prima Shopping Center

Grupul a continuat achiziția de terenuri în Iași și Sibiu, unde Jumbo va deschide hiper-magazine cu suprafața de 14.000 de metri pătrați (DETALII AICI).
Deși grupul nu și-a redus din investiții, lipsa produselor cauzată de problemele în fluxul de aprovizionare duce la amânarea deschiderii de noi magazine și depozite, precum și lansarea unui magazin online pe piața locală. Excepție a făcut magazinul din Craiova, care a fost deschis în luna octombrie a acestui an.
De asemenea, deschiderea magazinului online este în așteptare pe plan local.
La finalul lunii iunie, compania din România avea angajamente contractuale pentru construirea de clădiri în valoare de 12 milioane de euro.

Ultima oră