Elevii Școlilor Populare de Arte și Meserii premiați la Concursul Național de Pictură și Grafică, organizat de Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu

Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliul Județean Sibiu, organizează festivitatea de premiere a elevilor care au participat în cadrul Concursului Național de Pictură și Grafică, ediția VII-a, precum și vernisajul expoziției care reunește lucrările premiate în cadrul acestui concurs. 

Miercuri, 8 decembrie 2021, ora 16:30, la Biblioteca Județeană Astra – corp B, foaier, parter, juriul va anunța câștigătorii marelui premiu în valoare de 1.000 de lei, precum și a nouă premii și patru mențiuni pe cele trei secțiunii ale concursului: pictură (tineri și adulți), grafică (tineri și adulți) și pictură – grafică (copii). Valoarea totală a premiilor se ridică la suma de 7.000 lei, fonduri alocate din bugetul local al județului Sibiu. 

Concursul s-a adresat tuturor elevilor școlilor de profil din țară, în competiție fiind înscrise 53 de lucrările, nouă dintre acestea aparținând elevilor Școlii Populare de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu.

Lucrările premiate vor fi expuse timp de 10 zile, până sâmbătă, 18 decembrie 2021, la Biblioteca Județeană Astra – corp B, foaier, parter. La deschiderea expoziției vor lua cuvântul  cei doi membri ai juriului, Florin Viorel, profesor la Liceului de Arte Sibiu și Alexandru Cinean, artist vizual, precum și Alina Pinca, directorul Școlii de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu și profesorii de pictură, prof. Lavinia Crețu și prof. Cătălin Precup. 

Evenimentul va fi închis printr-un spectacol artistic susținut de către elevii claselor de canto popular, coordonați de  profesoarele Mariana Anghel și Izabela Tomiță și ai clasei de actorie, coordonați de profesoara Johanna Hansel Adam. 

Concursul s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Festivalul Șanselor Tale”, derulat de către Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu. 

Accesul la acest eveniment se face în baza Certificatului Digital COVID-19 sau în baza dovezii realizării unui test de laborator cu rezultat negativ. 

Ultima oră