Probleme de acces pentru camioane la șantierul ansamblului rezidențial de la fosta fabrică Scandia
Așa va arăta noua construcție

Pe locul vechii fabrici Scandia de pe strada Morilor va apărea un complex de locuințe și clădiri de birouri. PUZ-ul viitoarei locații a fost supus dezbaterii publice, iar cu această ocazie o sibiancă ce locuiește pe strada Fuiorului și-a exprimat îngrijorarea că pe stradă vor circula mașinile de tonaj greu care vor intra pe șantier. Îngrijorarea i-a fost însă îndepărtată de răspunsul proiectantului.

VEZI AICI TOATE DETALIILE VIITORULUI PROIECT DE PE STRADA MORILOR 

În PUZ se prevede și refacerea traseului traditional al strazii Fuiorului, ca drum public, prin strapungerea pana in strada Morilor. O sibiancă ce locuiește aici a trimis un amendament către Primăria Sibiu în care își exprima dezacordul în cazul în care mașinile de tonaj greu vor circula către și dinspre șantier, pe strada Fuiorului. Răspunsul proiectantului însă a fost clar: ”Viitoarea stradă fuiorului va avea un gabarit care nu va permite circulația traficului greu, inclusiv al celui destinat viitorului șantier. De altfel, legăturile cu rețeaua stradă existentă (Neculce, Morilor), nu permit accesul vehiculelor cu tonaj greu mai mare de 3,5 tone”

Proiectantul a subliniat faptul că traseul pentru mașinile de tonaj greu va fi stabilit în documentațiile ulterioare.

Ultima oră