Un accident rutier a avut loc marți pe strada Râului din municipiul Sibiu. Trei mașini au fost implicate în evenimentul rutier, iar în urma impactului o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, trei mașini au fost implicate într-un accident rutier produs marți în jurul orei 12:50 pe strada Râului din municipiul Sibiu. În urma coliziunii produse între cele trei autoturisme a rezultat vătămarea corporală a unui conducator auto, o femeie în vârsta de 28 de ani din Șura Mare. Aceasta a fost și transportată la spital.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unei femei de 28 ani cu fractură de antebraț. Victima a fost transportată la UPU Sibiu”, informează Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Celelalte două autoturisme erau conduse de un tânăr de 19 ani din Săliște, respectiv de o femeie de 39 de ani din Deva. Politiștii Biroului Rutier Sibiu desfășoară cercetări pentru a stabili cauza și condițiile în care s-a produs accidentul rutier.