un român a deschis seria de amenzi la roma - a în fost prins în autobuz fără certificatul verde covid

Un român a deschis seria de amenzi la Roma. A în fost prins în autobuz fără certificatul verde covid care este obligatoriu. Este vorba despre un domn, în vârstă de 50 de ani. Acesta a spus că intenționa să se vaccineze.

Bărbatul tocmai coborase din autobuz când ofițerii i-au cerut să-și arate certificatul verde. „Nu îl am pentru că am vrut să mă vaccinez în următoarele zile”, a explicat românul de 50 de ani. Acesta a luat o amendă de 400 de euro, potrivit agenției de presă italiene ANSA, preluat de Digi24.

În Roma, se desfășoară ample controale, poliția și poliția locală verificând certificatele verzi. De asemenea, în stațiile de metrou se fac anunțuri la difuzoare privind necesitatea certificatului verde pentru a călători.

Certificatul verde obligatoriu a intrat în vigoare de luni. Acesta este cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul. Certificatele se eliberează pentru cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru cei vindecați de COVID.

De asemenea, certificatul este obligatoriu în restaurante, baruri şi clădiri publice. Între timp, încă de luni dimineaţă, a fost înregistrat un nou record de certificate verzi descărcate, mai exact 1.310.001 în ultimele 24 de ore.

Ultima oră

Comentariul meu