Polițiștii și jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare. O tânără din Mediaș care trebuia să stea în carantină a fost prinsă în trafic de oamenii legii.
În urma controalelor efectuate duminică, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Mediaș, depistată în trafic de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș;
– 12 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare;
– 1 sancțiune contravențională cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.
Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În data de 5 decembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 75 de certificate verzi, 56 de persoane și 15 operatori economici. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate trei avertismente scrise și o amendă în valoare de 1000 lei.