În fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii acționează pe linia prevenirii, identificării și combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice. În acest sens, până în ianuarie, oamenii legii fac verificări în târguri și piețe pentru a se asigura că persoanele neautorizate nu vând petarde și artificii.
„Deşi majoritatea societăţilor comerciale respectă prevederile legale în domeniu, experiența anilor anteriori a demonstrat faptul că există şi societăţi sau persoane fizice care încalcă legea, comercializând către populaţie şi terţi intermediari, articole pirotehnice interzise publicului larg, dar și viceversa, persoane fizice care achiziționează articole pirotehnice despre care au cunoștință că sunt interzise publicului larg. Articolele pirotehnice constituie mărfuri periculoase, motiv pentru care transportul, depozitarea și, mai ales, folosirea acestora, necesită o atenție deosebită. Astfel, cu sprijinul și îndrumarea polițiștilor din cadrul S.A.E.S.P., în această perioadă se acționează cu precădere în zona complexelor comerciale, a piețelor, târgurilor și a altor locuri de comercializare identificate, în vederea efectuării de verificări privind legalitatea operațiunilor de deținere și comercializare către populație a articolelor pirotehnice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Până la această dată, la nivelul judeţului Sibiu sunt înregistrate 16 persoane juridice autorizate pentru deţinere, transport, folosire şi comercializare de articole pirotehnice (4 în municipiul Sibiu, 8 în municipiul Mediaş, 1 în orașul Ocna Sibiului, 1 orașul Avrig şi 2 în comuna Șelimbăr). Nu sunt înregistrate persoane juridice autorizate pentru import de articole pirotehnice și nici depozite de articole pirotehnice.
Conform datelor existente în evidențele I.P.J. Sibiu, în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021 au fost întocmite un numar de 15 dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995R privind regimul materiilor explozive, fiind indisponibilizată în vederea confiscării cantitatea de 2.300 kg articole pirotehnice din categoria celor interzise la comercializare publicului larg, in valoare totala de 73.480 lei.