Sibienii și turiștii care ne vizitează au parte de o mulțime de activități în primul weekend din decembrie. Târgul de Crăciun este atracția principală, iar filmul „Casa Gucci” este cap de afiș la CineGold în mall-ul Promenada Sibiu. Copiii petrec clipe de neuitat la Teatrul „Gong”, iar cei care doresc să petreacă timpul în aer liber sunt așteptați în muzeu la o plimbare.
Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile la finalul lunii noiembrie și așteaptă vizitatori până la începutul anului viitor. Cei care doresc să vadă ce oferă târgul în acest an, au nevoie de certificat verde pentru a intra în incinta acestuia. Zeci de comercianți au pregătit diverse produse, de la articole de îmbrăcăminte, mănuși, căciuli și ciorapi tricotați, la produse alimentare, zacuscă și alte conserve de iarnă. Sunt nelipsite decorațiunile și obiectele handmade. Tot în târg aveți parte și de distracție pe gheață, căci și patinoarul este deschis zilnic. Roata panoramică este, de asemenea, una dintre atracțiile principale.
În acest weekend vă puteți relaxa la un film în compania prietenilor. La CineGold rulează o mulțime de producție, printre care și cel mai așteptat film al anului, „Casa Gucci” cu Lady Gaga, Al Pacino, Jared Leto, Adam Driver și Jack Huston. De neratat este și spectacolul „Crăciunul cu André Rieu” care se vede în 4 și 5 decembrie.
Copiii au parte și ei de distracție și relaxare la Teatrul „Gong”, acolo unde pot merge la spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”. Unul dintre cele mai cunoscute basme ale lui Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului”, este pus într-o lumină nouă la Teatrul Gong, de Éva Lábadi-Megyes, pe muzica lui Cári Tibor. Spectacolul prinde astfel viață, într-o potrivire perfectă de păpuși köteng bábok, specifice teatrului maghiar, cu un decor minimalist în care se regăsesc o parte din operele de artă ale lui Constantin Brâncuși.
Tot în weekend la Teatrul „Gong” cei mici pot merge cu părinții la o proiecție de film animat: „Aventurile lui Țuțu”, în care eroul principal este Țuțu, un băiețel de 8 ani. Acesta, evadând din jungla urbană în care există doar tablete și smartphone-uri, ajunge să descopere basmele și poveștile ascunse în paginile cărților, ajunge într-o aventură de neuitat până pe Marte și înapoi, și descoperă inclusiv minunatele obiceiuri și tradiții din satul mirific al bunicilor. Personajelor de basm din acest film de animație le dau glas vocile îndrăgiților actori: Horațiu Mălăele, Marian Râlea, Tamara Buciuceanu Botez, altăuri de Mihai Răzuș și Marcelo Cobzariu.
Iubitorii de drame și de povești de iubire sunt invitați să vadă spectacolul „Mici crime conjugale”, semnat de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu, care are loc la Teatrul Național Radu Stanca. Spectacolul are la bază piesa omonimă scrisă de apreciatul autor Eric-Emmanuel Schmitt și îi are în distribuție pe Diana Fufezan și Adrian Matioc. Ilustrând tensiunile care apar într-un cuplu în urma unei tragedii, producția TNRS sondează complexitatea legăturilor dintre oameni, pe marginea unei dureroase problematizări a iubirii conjugale.
Duminica este zi de relaxare și plimbare, așa că sunteți invitați în Muzeul în aer liber. Zeci de colindători din Sebeșu de Jos și Rășinari aduc vestea bună a Nașterii Domnului la Muzeul ASTRA prin sunet de colinde! Ceata de colindători va fi primită în Pavilionul Multicultural de la intrarea principală în muzeu, după care va pleca în alai. Destinațiile alese de Ceata de colindători sunt cele două gospodării incluse în traseul tematic valorificat prin programul RO-CULTURA de susținere a expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate – gospodăria de boștinar din Sebeșu de Jos și gospodăria de oier transhumant din Rășinari. Ceata de colindători va fi răsplătită, conform tradiției, cu mere, cozonaci, covrigi, gogoși proaspete și colaci proaspeți. Evenimentul organizat duminică, 5 decembrie, în sunet de colindă, vine și ca un semn de mulțumire pentru cele două comunități din Sebeșu de Jos și Rășinari.