isu sibiu are un container pirotehnic nou - „va spori siguranța personalului care manevrează munițiile”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a primit în dotare un container pirotehnic în scopul eficientizării și desfășurării cu un plus de siguranță a activității pirotehnicienilor sibieni.

Containerul pirotehnic este destinat depozitării temporare a munițiilor rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, care se încadrează în clasa 1 de risc, asanate pe teritoriul județului nostru.  Containerul este blindat pe interior, fiind dimensionat pentru a se putea depozita exploziv cu o masă de 50 kg echivalent TNT, 1.000 capse electrice/pirotehnice și/sau muniții de infanterie (cartușe de diferite calibre până la 14.5 mm, grenade de mână ofensive sau defensive).
isu sibiu are un container pirotehnic nou - „va spori siguranța personalului care manevrează munițiile”
„Containerul va reduce durata misiunilor pirotehnice și va spori siguranța personalului care manevrează aceste muniții. Practic, acesta va avea rolul de a ajuta specialiștii pirotehniști ca, în cazul descoperirii unei cantități mari de muniții, să își creeze un campament complet în zona solicitată, pentru a elimina astfel din eforturile și riscurile transportului proiectilelor. În acest caz, containerul pirotehnic se dovedește esențial în distrugerea acestora în locurile descoperite, cu respectarea măsurilor și distanțelor de siguranță față de localități, zone aglomerate, zone industriale sau alte obiective”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
isu sibiu are un container pirotehnic nou - „va spori siguranța personalului care manevrează munițiile”
De la începutul anului echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a executat un număr de 28 misiuni de asanare a muniției rămase neexplodate descoperite pe teritoriul județului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu