Zeci de familii din Sibiu se uită la ”pureci” de Ziua Națională -”De trei zile nu avem semnal la TV și nimeni nu rezolvă nimic”

Acum zeci de ani, în perioada comunistă, sărbătoare însemna două ore de privit la televizor. Se difuzau câteva știri și unul, două episoade din ”Miaunel și Bălănel” sau ”Mihaela”. Și toată lumea era fericită că după o masă cu salată de boeuf se delecta cu așa program. Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel: program TV la discreția sutelor de canale, 24 din 24. Sau așa și-au închipuit câteva zeci de familii din Sibiu că vor petrece 1 decembrie. Dar Digi TV le-a cam aruncat planurile pe geam.

Și asta pentru că de mai bine de 3 zile, mai exact de duminică, 28 noiembrie, trei scări de bloc de pe Aleea Streiu nu au semnal TV. Asta înseamnă cel puțin 24 de apartamente în care aparatele nu funcționează. Oamenii sunt revoltați, pentru că, spun ei, o dată este sărbătoare și ar fi urmărit programele de 1 decembrie la televizor, dar mai ales pentru că au făcut zeci de sesizări și nimeni nu i-a luat în seamă.

Zeci de familii din Sibiu se uită la ”pureci” de Ziua Națională -”De trei zile nu avem semnal la TV și nimeni nu rezolvă nimic”

”De duminică după-amiaza nu mai avem semnal la TV. De atunci până acum, seara de 1 decembrie, am sunat cred de cel puțin 50 de ori la Digi. Ni s-a spus de fiecare dată că este o defecțiune și că se va rezolva. Dar de trei zile nimic, nu a venit nimeni să vadă ce e. Nu este normal. Au fost zile libere, fiecare și-ar fi dorit să stea acasă să se uite la TV. Noroc măcar că avem internet și mai stăm pe telefoane, dar sunt multe persoane în vârstă care depind oarecum de televizor. Am făcut curat în casă, ne-am jucat cu copiii, am citit, dar totuși, avem nevoie și de această facilitate, mai ales că plătim abonamentul la zi mereu”, spune Claudiu Lutic, unul dintre sibienii fără semnal TV.

Oamenilor nu le mai rămâne decât să aștepte că cineva de la compania de cablu va veni să le rezolve problema.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică