VIDEO Politicieni și câțiva sibieni la ceremonia de 1 decembrie de la Sibiu - ”Să trecem cu bine peste această perioadă”

Deși lipsită de fastul din alți ani, Ziua Națională a fost sărbătorită la Sibiu. Reprezentanți ai instituțiilor publice locale, dar și câteva zeci de sibieni s-au adunat în fața Cercului Militar pentru a aduce un omagiu eroilor care și-au dat viața pe câmpul de luptă.

Pe un vânt aspru, politicienii sibieni și șefii instituțiilor publice locale, ai Prefecturii Sibiu și comandanții structurilor Garnizoanei Sibiu s-au întâlnit la monumentul din fața Cercului Militar. După prezentarea onorului militar ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a oficiat o scurtă slujbă religioasă la finalul căreia i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

A urmat depunerea de coroane din partea instituțiilor locale, reprezentanții acestora prezentându-și în acest timp omagiul eroilor neamului.

Întreaga ceremonie s-a desfășurat în cerc restrâns din cauza situației epidemiologice. chiar și așa, câteva zeci de sibieni au ținut să vadă ceremonia pe viu și au venit în centrul orașului. Câțiva dintre ei i-au adus și pe cei mici care au fost încântați să vadă militarii și să asculte muzica de fanfară.

La finalul ceremoniei gândul de ”Să trecem cu bine peste această perioadă” i-a însoțit pe toți cei prezenți.

Ultima oră