un nou test de succes al rachetei zircon, considerată de putin o “armă fără egal”

Rusia a făcut un nou test rachetei sale hipersonice Zircon, considerată de Putin o “armă fără egal”.

Racheta a fost lansată de la nava de război Amiral Gorșkov în Marea Albă și a lovit o țintă navală aflată la mai mult de 400 de kilomettri distanță, a declarat Ministerul Apărării despre cel de-al doilea test de acest fel din ultimele două săptămâni, confirm Digi24.

un nou test de succes al rachetei zircon, considerată de putin o “armă fără egal”

Statele Unite, China și Coreea de Nord sunt, de asemenea, implicate în cursa rachetelor hipersonice, următoarea generație de arme cu rază lungă de acțiune, care sunt mai greu de detectat și interceptat.

Ele călătoresc cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului în atmosfera superioară, sau aproximativ 6.200 km/oră.

Putin a anunțat o serie de noi arme hipersonice în 2018, spunând că acestea ar putea lovi aproape orice punct din lume și ar putea evita un scut antirachetă construit de SUA.

La începutul acestei luni, liderul de la Kremlin a anunțat că testele cu racheta hipersonică rusească Zircon sunt aproape de final şi livrările acestei rachete pentru forţele navale ruseşti vor începe anul viitor.

„Acum este în mod special important să dezvoltăm şi să implementăm tehnologiile necesare creării unor noi sisteme de arme hipersonice, a unor lasere de înaltă putere şi sisteme robotice capabile de a contracara eficient potenţiale ameninţări militare, ceea ce înseamnă că ele vor consolida şi mai mult securitatea ţării noastre”, a spus Putin într-o declaraţie televizată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică