EXCLUSIV - Directorul CNM Astra intră în politică - Ciprian Ștefan: ”Cu siguranță voi candida” (VIDEO)

Dezvăluiri importante făcute de Ciprian Ștefan la ’’Podcastu’ lui Pope’’, produs de Ora de Sibiu și realizat de redactorul șef, Dragoș Popescu, directorul Complexului Muzeal ASTRA, a reușit să aducă instituția și în special Muzeul din Dumbrava Sibiului, recunoscute la nivel internațional și apreciate de cele mai cunoscute instituții de cultură. A făcut asta fără a fi implicat politic, dar, spune el, știind ce e acela lobby și implicare. Dar, recunoaște că, la fel ca oricine, are afinități politice, iar în viitorul de peste câțiva ani s-ar putea alătura unui partid. Și din această perspectivă, sau independent, este decis deja că va candida pentru o funcție publică.

Ciprian Ștefan este apolitic, dar chiar și așa, recunoaște că are afinități în acest domeniu, pentru că, chiar și aici, există oameni de calitate.

”Îmi plac oameni și din PNL, și din PSD și din USR și îmi plac și o parte din strategiile tuturor partidelor. Eu nu sunt neapărat un fan al politicii, eu sunt omul dezvoltării. Eu nu m-aș vedea dacă aș intra în politică la București, de exemplu. Propuneri au fost, discuții au fost, dar repet, eu sunt omul dezvoltării, nu am nevoie de nimic. Dacă plec mâine din Muzeu chiar trăiesc foarte bine. Am spus mereu- Muzeul Astra trebuie ferit de politică”, a spus Ciprian Ștefan în cadrul emisiunii ’’Podcastu’ lui Pope’’ , produsă și difuzată de Ora de Sibiu.

Ciprian Ștefan spune că pentru moment se concentrează pe dezvoltarea unui plan de management al ASTRA și are planuri mari aici. Dar, peste câțiva ani, când va fi momentul, se va alătura unui partid care să îi răspundă dorințelor de dezvoltare. este decis să candideze pentru o funcție publică, dar încă nu s-a decis pentru care. ”Mă voi duce înspre partidul care vrea să dezvolte organic societatea care vine și cu resursă umană calificată și cu strategie. La nivel local este un astfel de partid, la nivel național nu. La nivel local simt că un anumit partid care are și niște frâie ale puterii vrea să dezvolte niște lucruri. Mă gândesc la modul foarte serios să candidez dar nu știu dacă la următoarele alegeri sau la celelalte și nu știu dacă la Primărie sau la județ sau regiune sau ce-o fi”, a mai spus Ciprian Ștefan, joi la ’’Podcastu’ lui Pope’’.

Directorul spune că atunci când vede că talentele și oamenii de calitate nu sunt apreciați aici, îi trece un gând de emigrare prin cap, dar îl îndepărtează repede pentru că încă are încredere în România și oamenii ei. ”Când sunt supărat și la nervi îmi vine să pun că plec din țară, dar când văd câte resurse are țara asta, când văd că e plină de bani, plină de resurse umane foarte bine pregătite și ne batem joc de ele aș fi complice să renunț. Eu nu pot să stau deoparte să văd cum trec oportunitățile pe lângă noi”.

Vezi mai jos înregistarea completă a episodului 3 din ’’Podcastu’ lui Pope’’, în care Ciprian Ștefan a vorbit și despre viața personală, împliniri, satisfacții și despre planurile de viitor.

video
play-sharp-fill

 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. La ce limbaj si conduita „academica” are in muzeu si in afara acestuia, cred ca in politica i-ar sade’ cel mai bine!

  2. Neafiliatul a fost gazda întrunirilor de partid cu galben și albastru.. Peștii din lac sunt acoperiți cu apă și nu pot fi numărați și nici cântăriți.