Sibianul Constantin Chiriac, doctor honoris causa al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova i-a acordat, miercuri, titlul de doctor honoris causa prof. univ. dr. habil. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Ceremonia a avut loc în format mixt, fiind organizată la sediul Academiei, în Chișinău, cu prezența fizică a universitarilor din Republica Moldova.

Prof. univ. dr. Victoria Melnic, rector AMTAP, maestru în Artă, a dat citire Laudatio: „Unul dintre cei mai eficienți și creativi promotori culturali ai României, veritabil ambasador al culturii și al limbii române, apreciat de comunitatea internațională grație remarcabilei sale activități artistice și manageriale, având un impact semnificativ în dezvoltarea și promovarea patrimoniului cultural românesc și universal, Constantin Chiriac este o personalitate proeminentă, un veritabil cunoscător și un riguros cercetător al teatrului, dar și al domeniului cultural, artistic și educativ”.

Constantin Chiriac a participat online la decernarea titlului.

„Astăzi am marea onoare să salut toată comunitatea academică a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, care face această punte între Chișinău, Iași, Sibiu și restul lumii, care vine la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu sub semnul dialogului și al cooperării. Este important ca tot ceea ce realizăm să facem sub zodia verbului a dărui. În clipa în care vom învăța ca artiști, ca profesori, ca oameni care construim ceva, să dăruim fără a aștepta nimic în schimb, atunci destinul nostru va avea un rost pe pământ. Organizez FITS de 29 de ani; am plecat de la trei țări și opt spectacole, iar la prima ediție una din țările care au participat a fost Moldova. (…) Am primit nenumărate însemne de-a lungul timpului și pe toate le iubesc ca pe un dar pentru viitor”, a spus Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS.

Universitarul sibian a anunțat și faptul că va demara, alături de universitarii moldoveni, un proiect prin care studenții și profesorii Academiei din Moldova să aibă, an de an, un dialog european prin intermediul structurilor construite de-a lungul timpului la Sibiu – Bursa de Spectacole, Platforma Doctorală, Programul de Voluntari.

„Omul care pune în scenă motoarele culturii”

În cadrul ceremoniei, au luat cuvântul reputați reprezentanți ai mediului academic și cultural din Republica Moldova.

„Este un eveniment festiv și un eveniment firesc, totodată, un eveniment prin care se consfințesc niște legături create de mult timp, legături manageriale, didactice, artistice și  academice, cu omul, artistul, managerul Constantin Chiriac. Prin evenimentul de astăzi, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău nu doar onorează și celebrează o personalitate marcantă în domeniu, dar trasează niște direcții, stabilește niște repere demne de urmat. (…) Este omul care știe să aducă aceeași pasiune și entuziasm în domeniul calificării și organizării și știe, deopotrivă, să aducă rigoare și bună funcționare a infrastructurii ce se află în spatele scenei. Este omul care pune în scenă motoarele culturii, este managerul vizionar care știe să privească spre orizont și să-l apropie și pentru alții. Minte sclipitoare și inimă generoasă, care nu contenește să inspire oameni, să mobilizeze noi parteneri și să genereze proiecte noi ”, a spus Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

La ceremonia de la Chișinău a fost prezent și Alexandru Grecu, preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova: „Ceea ce ține de noutatea pe care ai adus-o, este capacitatea ta de a-l conjuga pe Stanislavski, Brecht, într-un numitor comun care se numește Constantin Chiriac. Acest lucru cred că te denumește pe tine ca actor. (…) Cred că mai mare ambasador România nu a avut și cred că trebuie să ai titlul de ambasadorul tuturor timpurilor. Pentru că ceea ce faci tu în plan internațional pentru ca România să aibă acel nume pe care cred eu că și l-a câștigat și datorită a ceea ce faci tu este excepțional”.

Prof. univ. dr. Svetlana Târţău, decanul Facultății de Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia, prof. univ. dr. Angelina Roșca, maestru în Artă, șefa catedrei Studii teatrale și scenografie, alături de alte personalități ale mediului academic din Republica Moldova au fost prezenți la ceremonie. Gazda ceremoniei a fost lectorul universitar Ianos Petrașcu.

Constantin Chiriac a donat o serie de cărți de specialitate Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova.

Al doilea titlu de DHC în anul 2021

Este pentru a doua oară în decursul anului 2021, când Constantin Chiriac primește titlul de doctor honoris causa din partea unei academii din Republica Moldova. În luna septembrie, directorului TNRS și președintelui FITS i-a fost acordat titlul de doctor honoris causa al Academiei de Științe Economice din Moldova, pentru merite deosebite în promovarea culturii și a artei.

Constantin Chiriac a mai fost distins în anul 2008 cu titlul de doctor honoris causa – Visiting professor în perioada 2008-2013, la Leeds Metropolitan University, UK; în 2018 – doctor honoris causa al Universității de Vest, Timișoara, și în 2020, cu titlurile de doctor honoris causa de către Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași, și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău.

 

Ultima oră