Ziua Națională a României la Sibiu - Festivități puține și fără participarea publicului
Foto Arhivă

Pentru al doilea an consecutiv pandemia încurcă sărbătorirea Zilei Naționale a României. Sibienii au fost obișnuiți cu paradă și expoziție de tehnică militară, cu militari pe străzi care făceau poze cu cei mici. Și de acest 1 Decembrie aceste imagini rămân doar în amintire.

Singurul eveniment care se va organiza la Sibiu de Ziua Națională este o depunere de coroane la Monumentul ”Ostașului din toate timpurile” din fața Cercului Militar. La eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor sibiene, însă nu mai mult de 200 de persoane. Ceremonia nu este deschisă publicului dar, sibienii care trec prin zonă la ora 9.45 ar putea auzi Concertul Muzicii Militare din Garnizoana Sibiu.

Ziua Națională a României la Sibiu - Festivități puține și fără participarea publicului

Fără a fi un eveniment în sine, Muzeul Astra îi așteaptă pe sibienii care doresc să facă o plimbare pe aleile din Dumbrava Sibiului. Vor avea parte de tururi ghidate în care vor afla despre vechile meserii care se practicau în timpul Marii Uniri. La târgul de țară vor putea gusta din preparate tradiționale special pregătite.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a Românei, miercuri, 1 Decembrie 2021, începând cu ora 12:00, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu invită publicul la vernisajul expoziției „Casa Națională a Asociațiunii”, care va avea loc în spațiul Muzeului Asociațiunii, situat în sediul istoric al bibliotecii. Proiectul expozițional, elaborat în parteneriat cu Serviciul Județean Sibiu. Arhivele Naționale ale României, prezintă cele mai însemnate documente (manuscrise şi piese iconografice), care vin să ilustreze dezvoltarea infrastructurii Asociațiunii ASTRA, concretizată prin inaugurarea, în anul 1905, a Casei Naționale a Asociațiunii, cea mai importantă realizare arhitecturală a acesteia. Vor fi expuse documente legate de contextul istoric care a făcut posibilă edificarea clădirii, referințe cartografice, cadastrale, privitoare la zona de protecție, persoane şi evenimente asociate istoriei monumentului (arhitect, sculptor, pictor, tâmplar, grădinar), descrierea obiectivului istoric (plan, elevație, volumetrie, fațade, formă învelitoare, compartimentare interioare, anexe, elemente de construcție, materiale şi tehnici de construcție, componente artistice, piese de mobilier, inscripții, încadrare stilistică). Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii martie 2022,

Junii Sibiului vor susține un concert în data de 1 Decembrie intitulat ”Noi suntem români”. Accesul publicului este limitat din cauza restricțiilor și se face pe bază de invitație, dar spectacolul va putea fi urmărit pe TVR 1 de la ora 16:10.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică