Controale la școlile de șoferi din Sibiu - Șapte școli prinse că au făcut blat cu elevii
Foto Arhivă

Școlile de șoferi din Sibiu au intrat în vizorul inspectorilor de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. S-au făcut verificări în tot județul și s-au dat și amenzi. Inspectorii spun că deficiențele constatate influențează ”calitatea” viitorilor șoferi.

Inspectorii sibieni din cadrul I.S.C.T.R. au acționat atât în trafic, efectuand controale inopinate cât și la sediile scolilor și a P.F.A.-urilor de pe raza Judetului Sibiu. Au fost verificate în trafic 160 autovehicule destinate pregatirii practice a cursantilor în vederea obtinerii permisului de conducere.
S-au verificat 65 de școli de soferi și P.F.A.-uri la sediul acestora și s-au aplicat sanctiuni pecuniare acolo unde s-a impus.

Mai exact s-au dat 7 amenzi în valoare totală de 50.000 de lei. Inspectorii au acordat sancțiunile școlilor de șoferi după ce au constatat că o parte dintre elevii acestora nu au frecventat cursurile teoretice. ”Ne dorim să stopăm acest fenomen, pentru că aceste cursuri au rostul lor. Fără a le parcurge candidatul nu are cum intra în examen. Aici se învață lucrurile teoretice care sunt apoi puse în practică. Nu ai cum să nu le parcurgi, asta ar însemna că nu vei fi un șofer bine instruit”, spune Lavinia Bojete, inspector șef teritorial.

 

 

Ultima oră