Patru dintre participanții la protestul de duminică seara din Piața Mare a municipiului Sibiu au fost sancționați de jandarmi. Aceștia au fost amendați fie pentru că au refuzat să se identifice și au proferat injurii, fie fiindcă nu au purtat mască de protecție.
Chiar dacă, în realitate, au fost mulți oameni fără mască, jandarmii au amendat doar patru manifestanți. Aceștia au fost sancționați și pentru că au înjurat, au folosit expresii jignitoare și pentru că au refuzat să se identifice în fața oamenilor legii. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 3.000 de lei.
VEZI AICI MAI MULTE IMAGINI ȘI DETALII DESPRE PROTEST
Vă reamintim că, duminică, începând cu ora 16, peste o sută de persoane au protestat în Piața Mare în fața Muzeului Național Brukenthal. Manifestanții au ieșit în stradă fiindcă sunt împotriva vaccinării obligatorii și pentru că nu sunt de acord cu impunerea certificatului verde. Una dintre nemulțumirile aflate pe buzele tuturor participanților la protest este participarea la Târgul de Crăciun doar cu certificat verde.