Săptămâna trecută a avut loc primul Târg de Ecoturism din județul Sibiu, organizat de către Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, în cadrul Programului „Anii Drumeției”. Târgul a reunit oferta ecoturistică din întreg județul Sibiu: experiențe autentice, gusturi locale, echipamente sportive și oportunități de petrecere a timpului liber în natură, prin practicarea de activități sportive, recreative și culturale.
Evenimentul a adunat sub umbrela sa expozanți din întreg județul, operatori comerciali și producători locali, dar și specialiști în ecoturism și domenii conexe, precum: protecția mediului, biodiversitate, drumeții și mișcare outdoor, arii naturale protejate.
Ecoturismul – o nișă în plină ascendență
Târgul a relevat faptul că în Județul Sibiu există o tendință de creștere a ofertei de servicii ecoturistice și de adaptare a acesteia la sezonul toamnă – iarnă. Operatorii comerciali se axează tot mai mult pe sustenabilitate și grijă pentru mediul înconjurător, promovând colecții din materiale reciclate și reciclabile, produse realizate la nivel local și regional, susținând o nișă care se află în continuă creștere.
Dincolo de dimensiunea comercială, una dintre misiunile Târgului de Ecoturism a fost aceea de a promova activitățile și inițiativele locale în rândul publicului, dar și de a facilita colaborarea între operatorii prezenți și de a crea contextul propice pentru construirea de noi oferte ecoturistice. Astfel, în cadrul evenimentului s-au generat idei și s-au legat parteneriate, pentru oferirea de experiențe autentice, care contribuie la extinderea șederii turiștilor în județ.
Se observă, de asemenea, o creștere a interesului pentru autorizarea Punctelor Gastronomice Locale în unitățile administrativ teritoriale ale Județului Sibiu, datorită accesibilității și a procedurii simplificate. Campania de informare pe care am desfășurat-o în acest sens va avea rezultate notabile în perioada imediat următoare, printr-o creștere a numărului de PGL-uri autorizate. În acest sens, Consiliul Județean Sibiu a înființat un compartiment de Dezvoltare Durabilă, care are rolul de a susține și promova producătorii locali, inclusiv sprijinirea acestora în procesele de avizare.
„Viziunea noastră de dezvoltare a turismului în județul Sibiu se îndreaptă spre un turism sustenabil prin care ne dorim să protejăm peisajele culturale și naturale care dau caracterul unic al regiunii, limitând presiunile negative asupra mediului înconjurător, pentru a atrage acei turiști care pun preț pe experiențe de calitate.
Am demarat la începutul acestui an Programul „Anii Drumeției” tocmai pentru a pune în practică această viziune, întrucât județul nostru are din plin peisaje naturale de excepție, specii de faună și floră de interes european, comunități rurale care pot prospera trăind în armonie cu natura, iar pentru asta am investit în îmbunătățirea infrastructurii de drumeție și promovăm activități specifice ecoturismului.
Primul Târg de Ecoturism din județul Sibiu ne-a arătat că mai avem ceva care ne diferențiază: inițiative de ecoturism și oameni cu multă experiență care ne pot ghida în explorarea naturii. Cu ajutorul lor, putem să dezvoltăm un turism mai apropiat nevoilor noastre de azi.”, declară Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.
Concluzia evenimentului este că ecoturismul reprezintă o nișă aflată în continuă creștere, care trebuie susținută, atât prin dezvoltarea infrastructurii locale, cât și prin crearea contextului de colaborare între principalii actori și promovarea acestora. O rezoluție formulată în cadrul evenimentului este de a asigura vizibilitate ofertele locale și serviciilor ecoturistice din zona rurală, în cadrul Centrului de Informare Turistică al Municipiului Sibiu.
Susținerea eforturilor de promovare a inițiativelor și producătorilor locali
În cadrul Programului „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu va continua acțiunile de promovare a producătorilor și a operatorilor locali, prin dezvoltarea de noi produse ecoturistice și expunerea acestora pe o platformă comună. În acest sens, va fi dezvoltată o aplicație pentru mobil care va include, alături de harta traseelor de drumeție din județ, activitățile sportive și recreative ce pot fi experimentate în Județul Sibiu, cu posibilitatea de planificare a vacanței.
Târgul de Ecoturism se află la prima ediție, dedicată ofertelor de turism sustenabil pretabil pentru sezonul toamnă – iarnă. Evenimentul își dorește să devină unul cu tradiție pentru scena locală, urmând să fie organizat bianual, pentru a acoperi ofertele ambelor sezoane turistice: primăvară – vară, toamnă – iarnă.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.