Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice

A început livrarea celor 40 de autobuze noi, alimentate cu gaz natural comprimat, primul transport sosind în Sibiu la finele săptămânii trecute. În următoarea lună autobuzele vor fi livrate etapizat, urmând să fie preluate de Tursib.

Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice

“Într-o perioadă de 3 ani am reușit să cumpărăm 119 mijloace de transport noi, prin investiții din fonduri europene și resurse locale în valoare totală de 191 de milioane de lei. Scopul acestor investiții planificate și coordonate a fost pe de o parte înnoirea completă a parcului auto, iar pe de altă parte creșterea frecvenței de circulație a autobuzelor și extinderea traseelor de transport public. Oferim astfel o alternativă de mobilitate pentru sibieni, mai prietenoasă cu mediul, cu mijloace de transport moderne și confortabile”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul semnat de Primăria Sibiu în iunie 2021 prevede livrarea a 11 autobuze de 18 m și a 29 de autobuze de 12 m, investiția având o valoare de 77 milioane de lei. Acest contract include crearea unei aplicații mobile și a unui sistem de informare a călătorilor în stații, un sistem de e-ticketing mai modern și un sistem de management al flotei pe trasee.

Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice

Primul autobuz livrat a ajuns la autobaza Tursib și va utilizat în primă etapă pentru instruirea angajaților Tursib care le vor asigura buna funcționare după preluarea de la furnizor.

Noile autobuze, mai prietenoase cu mediul, sunt dotate cu motor Mercedes Benz, sistem de climatizare și un sistem de încălzire auxiliar, câte două monitoare LED la bord pentru informarea călătorilor și alte 3 ecrane pe exteriorul autobuzului indicând traseul pe care circulă, camere video pentru siguranța călătorilor,  echipamente pentru WiFi și câte o priză la fiecare rând de scaune pentru încărcarea dispozitivelor mobile. Mijloace de transport public sunt optimizate și pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice Primăria Sibiu a cumpărat 40 de autobuze ecologice

Cele 40 de autobuze vor parcurge procedurile pentru înmatriculare și inspecții tehnice și se estimează că vor putea intra pe trasee cel târziu în martie 2022.

Până sosesc toate autobuzele în Sibiu și sunt pregătite pentru intrarea pe trasee, va fi finalizată și pusă în funcțiune și stația de alimentare cu gaz natural comprimat la sediul Tursib. Contractul a fost semnat în luna martie 2021, investiția ridicându-se la o valoare de 3,6 milioane lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică