Afacerist sibian arestat pentru proxenetism cu minore în Italia - După 15 ani a primit pedeapsa
foto: arhivă

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv  și dus la Curtea de Apel Alba Iulia în baza unui mandat european. Acesta urmează să fie predat autorităților italiene pentru a executa o pedeapsă cu închisoare. Cristian Gheorghe S., om de afaceri din Mediaș, a fost condamnat de autorități judiciare din Veneția la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 20.000 de euro amendă, din care a rămas de executat pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și 17.000 de euro amendă în urma aplicării unei grațieri parțiale.

Bărbatul a fost judecat pentru faptul că, în perioada februarie 2005 – iunie 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a organizat traficul de persoane prin obligarea mai multor fete provenite din România (majoritatea minore), uzând de acte de violență și amenințări, să practice prostituția în orașele Veneția-Mestre, Jesolo și în alte locuri.

Afacerist sibian arestat pentru proxenetism cu minore în Italia - După 15 ani a primit pedeapsa

Acesta a organizat activitatea de prostituție a acestora în stradă și a beneficiat de mare parte din profitul obținut și facilitând imigrația și șederea ilegală în Italia a persoanelor de sex feminin traficate. A fost condamnat pentru complicitate în formă continuată în prostituția cu minori, determinare la practicarea prostituției, favorizarea și exploatarea prostituției, favorizarea intrării ilegale în Italia a persoanelor străine cu scopul de a practica prostituția.

”Audiată fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Italia în vederea executării pedepsei pentru faptele pretins a fi comise pe teritoriul statului italian. Cu toate acestea și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile italiene pentru a lămuri faptul că nu are cunoștință despre faptele care i se impută. Persoana solicitată a beneficiat de multă înțelegere din partea Curții de Apel Alba Iulia, având posibilitatea de a efectua demersuri judiciare în Italia pentru a obține redeschiderea procesului penal, întrucât, din cuprinsul mandatului european de arestare, rezultă că nu s-a prezentat personal la procesul penal din Italia”, se precizează în hotărârea instanței din Alba Iulia.

Astfel, până la data de 9 noiembrie 2021, adică pe durata unui interval de aproximativ 7 luni, bărbatul a reușit să obțină la Curtea de Casație din Roma un termen de judecată pentru a fi analizată admisibilitatea cererii sale de redeschidere a procesului.

”Termenul de judecată a fost stabilit abia la data de 10 februarie 2022, deși Curtea de Apel Alba Iulia a informat autoritățile italiene despre urgența procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare. Autoritățile judiciare italiene nu au comunicat nicio poziție referitoare la menținerea sau retragerea mandatului european de arestare, deși au fost expres întrebate.

Refuzul de a consimți la predare are la bază mai degrabă circumstanțe de ordin personal (are copiii în România, deține o afacere) și nu a invocat motive de refuz a executării mandatului. În acest context, raportat la situația procedurilor de pe rolul instanțelor italiene, persoana solicitată ar trebui să înțeleagă că este direct interesată de a fi prezentată în fața unui judecător italian care să dispună de urgență cu privire la solicitarea de redeschidere a procesului penal în Italia”, se mai menționează în decizia Curții de Apel.

Prin urmare, în 9 noiembrie 2021, instanța română a decis punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16 martie 2021. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv, urmând a fi predat autorităților judiciare italiene.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică