un român a ascuns bancnote de 50 și 100 de euro într-o pernă și a încercat să le trimită în italia

Un român în vârstă de 35 de ani a ascuns bancnote de 50 și 100 de euro într-o pernă și a încercat să le trimită în Italia.

Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie – noiembrie 2021, bărbatul ar fi procurat, din Italia, diverse sume de bani, în bancnote euro contrafăcute, pe care le-ar fi introdus în ţară, şi apoi, ar fi plasat o parte din aceste bancnote, cu ocazia unor schimburi valutare stradale, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

un român a ascuns bancnote de 50 și 100 de euro într-o pernă și a încercat să le trimită în italia

Bărbatul surprins în flagrant delict a fost reţinut, fiind cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, se mai arată în comunicatul autorităților.

El va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, poliţiştii gălăţeni împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat şase percheziţii domiciliare, în judeţul Galaţi, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate 322 de bancnote falsificate din cupiură de 50 de euro, 98 de bancnote falsificate din cupiură de 100 de euro, aproximativ 57 de grame de substanţe cu efect psihoactiv (catinonă sintetică), 7 telefoane mobile, 2 tablete, precum şi 1.000 de euro, cu privire la care există suspiciunea de contrafacere.

Au fost puse în executare 6 mandate de aducere.

Sursa – Digi24

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică