Primul târg de ecoturism din județul Sibiu are loc la Muzeul ASTRA

În cadrul Programului „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu organizează primul Târg de Ecoturism din județ, prilej de a prezenta publicului oferta sezonului de toamnă-iarnă a activităților recreative și sportive din județ. Evenimentul va avea loc vineri și sâmbătă, în Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA, între orele 10:00 – 18:00.

video
play-sharp-fill

Târgul va fi împărțit pe 3 secțiuni: cea expozițională, în care vizitatorii vor putea afla care sunt ofertele și ce tip de experiențe și activități pot încerca acest an în Sibiu; o secțiune comercială, cu echipamente outdoor și sportive care pot fi achiziționate la prețuri speciale și demonstrații utile de folosire a acestora și o parte de conferință, în care specialiștii din domeniu vor împărtăși exemple de bună practică pentru turism sustenabil, recomandări sănătoase și informații utile despre comportamentul adecvat pe munte.

Sibienii vor fi îndrumați să se bucure de resursele locale și să redescopere activitățile recreative și sportive ce se pot practica în siguranță, aproape de casă. Vor afla că sezonul rece nu trebuie să fie un impediment pentru petrecerea timpului în aer liber, căci cu echipamentul potrivit, ofertele de petrecere a timpului liber sunt generoase. De asemenea, vizitatorii vor afla care sunt regulile de bună purtare atunci când ies în natură, cât și informații importante despre interacțiunea cu animalele sălbatice, astfel ca fiecare ieșire în aer liber să se desfășoare în siguranță.

„Târgul de Ecoturism este un prilej de a expune și a aduce aproape de public toți operatorii care au în portofoliu activități și servicii care promovează turismul sustenabil. Astfel, sibienilor le va fi la îndemână să își planifice timpul liber, ținând cont de oportunitățile din județ. Activitățile în jurul cărora gravitează ideea de ecoturism sunt atât sportive, cât și recreative, iar printre ele amintesc: drumeția, drumeția cu rachete de zăpadă, schiul de tură, echitația, mountainbiking, tururile ghidate de observare a florei și a faunei, serviciile de spa, tururile culturale, dar și serviciile conexe, cum ar fi punctele gastronomice locale, facilitățile de cazare sau producătorii locali de echipament sportiv. Toate acestea pot fi explorate pe 19 și 20 noiembrie, la Târgul de Ecoturism.” declară Sergiu Olteanu, coordonatorul Programului „Anii Drumeției”.

Printre participanții confirmați se află Asociația Sibiel 2000, Arii Rulare Interconectate, Cârțișoara, Montan Grup Sibiu, WWF România, Colinele Transilvaniei, Tășuleasa Social, Fundația Biserici Fortificate, Rășinari Travel, Apoș, Villa Abbatis, Arena Platoș, Centrul Aria, Oak Tree Travel, Sibiu Reisen, Trail Guide, Transylvania E-bike Tours, Explorer Sport, Action Sport, Decathlon, Ballan Sportwear, Pită de Alămor, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, Flora Fauna International, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, Agenția Națională pentru Arii Protejate, Asociația My Transylvania și multi alții.

 

Ultima oră