Surse politice au declarat pentru Mediafax că negocierile politice pentru formarea coaliției PSD-PNL-UDMR au fost amânate.
„Am înțeles că urmează să se întâlnească doar echipele tehnice”, potrivit surselor citate. Liderii PSD și PNL afirmă că prima desemnare a premierului le aparține.
„Am înțeles că rămâne ca azi (miercuri-n.r.) să se întâlnească doar echipele tehnice, iar întâlnirea pe partea politică să nu mai aibă loc”, au declarat petru MEDIAFAX surse politice.
„Astăzi (miercuri – n.r.) la ora 16 eu sper, cum știți, că e o nouă întâlnire, și nu doar eu sper, cred că deja ar fi cazul să ne apropiem de final, să închidem negocierile legate de programul de guvernare, să discutăm inclusiv acordul politic și să îl închidem, urmând să trecem la etapa cealaltă, de negociere politică între cele trei formațiuni parlamentare plus grupul minorităților”, spunea în cursul zile prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
Vreau să deblocăm situația, vreau să avem un Guvern cât mai repede, afirma liderul PNL, Frprin Cîțu: „Trebuie să ne întâlnim astăzi (miercuri – n.r.) și să vedem care este situația de compromis”.
Conducerile PSD și PNL au decis ca premierul să fie desemnat în sistem rotativ, însă fiecare vrea ca prima desemnare să îi aparțină.