Tânărul de 31 ani, mort cu COVID la Sibiu - Era nevaccinat și nu avea comorbidități
foto: arhivă

Patru persoane infectate cu coronavirus au murit, în județul Sibiu, în ultimele 24 de ore. Printre acestea se numără și un bărbat în vârstă de 31 de ani. Potrivit medicilor, tânărul nu era vaccinat și nu avea nici comorbidități.

Bărbatul a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu la începutul lunii noiembrie, fiind transferat în stare gravă de la o altă unitate sanitară din județ. A fost internat pe ATI, acolo unde a primit tratament de specialitate, însă nu a reușit să învingă boala. Omul nu avea alte comorbidități.

„Pacientul, nevaccinat, a fost internat în data de 5 noiembrie anul curent, prin Unitatea de Primiri Urgențe, fiind adus de la altă unitate sanitară din județ. Bărbatul, fără comorbidități cunoscute în momentul internării, se afla în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie și pneumonie SARS-CoV-2 cu un scor de severitate extrem de ridicat. Acesta a fost îngrijit și monitorizat în cadrul secției ATI unde a primit tratament de specialitate și suport respirator dar, din păcate, nu a putut fi salvat”, spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Până la data curentă, în județul Sibiu au decedat 1.513 persoane din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 357 de persoane, dintre care pe ATI 48 persoane (46 adulți, 2 copil).

Ultima oră