florin cîțu a cerut oprirea dezbaterilor pe certificatul verde - "ar fi discriminare"

Florin Cîțu a cerut în sedința PNL oprirea dezbaterilor pentru proiectul de lege cu certificatul verde, la Cameră, în comisii, pentru că prevederea prin care statul plătește testarea angajaților de la stat este discriminatorie fata de angajații de la privat care trebuie sa plăteasca testarea.

„Florin (Cîțu-n.r.) a anunțat că se opresc dezbaterile pentru proiectul de lege cu certificatul verde, la Cameră (Camera Deputaților – n.r.), în comisii, deocamdată, întrucât prevederea prin care statul plătește testarea angajaților de la stat este discriminatorie fata de angajații de la privat care trebuie să plăteasca testarea”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.

florin cîțu a cerut oprirea dezbaterilor pe certificatul verde - "ar fi discriminare"

Potrivit surselor citate, liderul PNL a spus că nu este de acord cu acesta prevedere.

La sfârșitul lunii octombrie, proiectul de lege privind certificatul verde a fost respins în Senatul. Deși au fost 48 voturi „pentru” și 46 „împotrivă” în sală, după numărarea voturilor exprimate online, s-a constatat că mai lipsesc două voturi „pentru”. Erau necesare 69 de voturi pentru ca legea să treacă. Astfel, legea a fost respinsă pentru că este o lege organică.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică