Un accident rutier s-a petrecut marți pe Valea Oltului la Balota. O mașină a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț, o persoană fiind rănită.

„Din primele date se pare că un autovehicul ar fi ieșit de pe partea carosabilă intrând într-un șanț. Din impact a rezultat rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital în vedere acordării de îngrijiri medicale”, informează reprezentanții IPJ Vâlcea.
Polițiștii efectuează cercetării pentru a stabili cu exactitate cauza producerii evenimentului rutier. Traficul se desfășoară alternativ pe un singur sens de mers.