Un puști de 17 ani a făcut o avere din vânzarea certificatelor de vaccinare false

Un puști de numai 17 ani a făcut o avere din vânzarea certificatelor de vaccinare false, scrie Digi24.

Adolescentul, în vârstă de 17 ani, care locuia cu părinţii lui şi începuse să achiziţioneze produse cosmetice de lux şi alte articole scumpe, era legătura din Italia a unui grup periculos de piraţi informatici ruşi, specializaţi în falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID-19, potrivit poliţiei italiene.

Un puști de 17 ani a făcut o avere din vânzarea certificatelor de vaccinare false

Cu ajutorul acestei reţele, care i-a procurat peste 20.000 de euro în câteva luni, adolescentul şi-a cumpărat articole de lux, criptomonede, haine de firmă şi tehnologie de vârf, toate confiscate de autorităţi.

Părinţii tânărului au spus că nu ştiau nimic despre activitatea ilegală a fiului lor, crezând că acesta obţinea bani lucrând ca informatician pentru firme de jocuri online, notează poliţia italiană într-un comunicat.

Arestarea tânărului şi descoperirea modului în care acesta opera au fost posibile graţie denunţului unei tinere din Genova, care făcuse apel la acesta pentru a-şi procura un certificat de vaccinare împotriva noului coronavirus, indispensabil în Italia pentru a participa la activităţi sociale, potrivit Agerpres.

Tânăra în cauză, de profesie model şi care avea o „aversiune” faţă de vaccin, dorea un certificat fals pentru a putea să meargă la o sală de sport.

Prin urmare, ea i-a trimis tânărului actele necesare şi 150 de euro, dar şi-a dat seama că era o capcană, după ce „falsificatorul” a început să o şantajeze şi să îi ceară mai mulţi bani, sub ameninţarea că o va denunţa autorităţilor.

Însă italianca a decis să îl denunţe ea însăşi pe tânăr în faţa autorităţilor italiene, care au descoperit astfel o întreagă reţea de piraţi informatici ruşi care foloseau datele clienţilor pentru a deschide conturi bancare, a obţine cărţi de credit şi a crea profiluri fictive pe principalele platforme de comerţ electronic.

Sursa – Digi24

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică